Cu un penalti ratat şi un gol primit pe o greșeală defensivă a eroului din meciul cu Petrolul, Mera, ASU Politehnica Timişoara vine acasă din deplasarea de la Mioveni doar cu un gol primit. Un meci subţire, în care gazdele nu au reuşit nici ele prea mult.
Cu un atac „subţiat” din cauza problemelor, ASU Politehnica a avut câteva ocazii pe început de meci, dar niciuna cu rezultat pe tabelă. Şi cum se întâmplă atunci când te joci cu ocaziile, de înscris înscriu adversarii, iar în minutul 26 s-a făcut 1 – 0. A fost un contraatac început de gazde la o greșeală a lui Ursu, mingea a ajuns la Herghelegiu, iar acesta a şutat spre poartă, Mera deviază în propria poartă, pe lângă un Murariu spectator în propria poartă. Tot el era „să facă” 2 – 0 pe final de repriză, când era să scape balonul în poarta pe care o apăra.
Meciul a „adormit” după gol, parcă timișorenii fiind împăcați cu situația. Repriza a doua putea aduce egalarea, în minutul 64, când Ursu a fost faultat în careu. El este cel care execută, dar a reușit performanța de a prinde bara.
Meciul s-a terminat cu victoria la limită a gazdelor, 1 – 0, iar Timişoara mai aşteaptă revenirea cerută de fani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!