Poli a condus cu 1 – 0, a avut o repriză reuşită şi una slabă, dar în ambele apărarea a fost groaznică. La fel ca şi în meciul de cupă de la Arad, ACS Poli Timişoara rămâne cu buzele umflate şi efortul atacului, nici acesta strălucit, este anulat de greşelile groaznice în apărare. Astfel, ACS Poli Timişoara se afundă în partea inferioară a clasamentului.
Motivarea cum că Snagov e în vârful clasamentului Ligii 2 nu poate ţine nici pe departe loc de motiv pentru înfrângerea de duminică. Adversarul alb-violeţilor nu a excelat la niciun capitol şi a reuşit să înscrie doar după faze fixe.
De cealaltă parte, timişorenii au jucat mai bine primele minute, chiar dacă Snagovul a menţinut ritmul şi nu s-a blocat în apărare. Filip a fost primul care putea înscrie, dar portarul ilfovenilor a scos un gol ca şi făcut. După alte ratări timişorene vine în sfârşit şi golul, cu câteva secunde înainte de finalul primei reprize. Velcotă a fost la originea fazei, Pop a trimis cu capul pe poartă şi s-a făcut 1 – 0.
Jumătatea a doua începe cu o fază în care Timişoara s-a făcut din nou de ruşine pe faza defensivă, dar, de această dată nu a fost un apărător care a gafat, ci chiar atacantul de aur al echipei, Drăghici – care nu a fost deloc „de aur”. A fost un corner executat de Buia, Drăghici dă pe lângă minge si ajunge pe jos în careu, chinuindu-se să respingă, Hlistei e atent şi împinge mingea pe lângă Smaranda.
La al doilea gol rolurile se inversează: centarea e executată de Hlistei, iar de înscris înscrie Buia. El s-a trezit cu balonul total liber în careu, atât de liber încât parcă ar fi fost un zid invizibil în jurul său, de care nu putea trece niciunul dintre apărătorii gazdelor. Degeaba s-au agitat elevii lui Nanu, efectele obţinute au fost doar dezorganizare şi precipitare în atac, cele câteva faze reuşite rămânând fără efect.
Ca şi elemente de atmosferă, remarcăm din nou lipsa totală de spectatori din tribunele parcă părăsite ale ovalului timişorean, dar şi dedicarea ambelor goluri ale celor din Snagov ex-timişoreanului Robert Elek, cel care s-a accidentat grav în precedenta partidă.
Marcatorii golurilor au fugit imediat după reuşită spre una dintre camerele de filmat purtând în mână tricoul de joc purtat de Elek.
Citiți principiile noastre de moderare aici!