Gazdele au pornit partida destul de bine, în minutul 6 Bruno Moraes a reuşit să lovească bara, după un şut de la jumătatea terenului. Totuşi, cei care au deschis scorul au fost timişorenii, în minutul 18, prin Luchin, el a reluat în gol, de la doi metri de spaţiul de ţintă, mingea recentrată de Cisovsky în urma unui corner. Totul părea să curgă cum nu se poate mai bine pentru Poli, iar victoria mult dorită părea la îndemâna elevilor lui Cosmin Contra. Bistriţa a fost sufocată de pressing-ul făcut de alb-violeţi, echipa gazdă aproape că nu a contat în atac. Cel care s-a aflat extrem de aproape de un nou gol a fost tot Luchin şi tot în urma unui corner. La doar două minute de finalul primei reprize Bistriţa trece pe lângă egalare, după ce Petre a trimis mingea în bara lui Pantilimon.
După pauză lucrurile păreau să meargă bine pentru Poli, în minutul 50 Tameş execută o lovitură liberă, portarul Albuţ a scăpat mingea şutată şi Zicu a împins balonul în poartă. La doar trei minute, Bistriţa reuşeşte primul gol, lovitura lui Velcovic în loveste pe Burcă şi intră în poarta lui Pantilimon. Timişoara nu cedează ofensiva şi, în minutul 67, Axente marchează după un şut bine plasat. La 3 – 1 toată lumea era sigură de victoria oaspeţilor. Mai puţin Nae Manea, antrenorul Gloriei, el a riscat totul şi a trimis echipa în atac. Asul din mânecă s-a numit Keita, atacantul a reuşit două goluri. Primul a venit în minutul 72, senegalezul a înscris şi a readus speranţa în tabăra gazdă. Minutul 83 a însemnat pentru Burcă al doilea cartonaş galben şi, implicit, eliminarea. Echilibrul din teren s-a cam rupt şi Bistriţa a fost „călare” pe polişti. Surpriza a venit în minutul 90, acelaşi Keita a reuşit un gol pe care nici măcar el nu l-ar fi anticipat. Atacantul senegalez a marcat cu un lob superb din colţul careului de 16 metri, mingea l-a depăşit pe Pantilimon şi a adus fericirea pentru bistriţeni.
La finalul meciului, Cosmin Contra a avut o izbucnire extrem de violentă la adresa centralului Istvan Kovacs. În ciuda previziunilor, acesta s-a achitat decent de sarcina avută şi, în mod sigur, Poli nu a pierdut sâmbătă din cauza arbitrilor. Inexplicabilă este atitudinea jucătorilor timişoreni de pe final de meci, jocul „moale” prestat şi faptul că mulţi au aşteptat pur şi simplu să se termine o partidă pe care o considerau deja câştigată.
Gloria Bistrita: Călin Albuţ, Achim, Szukala, Năstase (Tudose – min. 73, Velcovici, Predescu (Keita – min. 64), R. Mărginean (Coroian – min 54), Muresan, Băjenaru, C. Petre, B. Moraes
Rezerve: Irimia, Săceanu, Tudose, Keita,. Ene,Nalaţi, Coroian
Antrenor: Nae Manea
Poli Timişoara: Pantilimon, Luchin, Helder (Pătraş – min. 73), Cisovsky, Burcă, Sepsi, Tameş, Alexa, Zicu, Nikolici (Axente – min. 46), Goga (Bourceanu – min. 61)
Rezerve: Taborda, Mera, Scutaru, Bourceanu, Poparadu, Axente
Antrenori: Vali Velcea, Cosmin Contra
Cartonaşe galbene: Nikolic – mon 28, Burcă – min. 38, Năstase – min. 48, Helder – min 62, Pantilimon – min. 76, Alexa – min. 81, Keita – min 90
Cartonaş roşu: Burcă – min 84.
M.Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!