„Îmi pare rău că am pierdut acest meci. L-am pierdut din vina mea, îmi asum acel gol. A fost o fază, nu pot să îmi explic cum am luat acel gol. A fost un șut banal, pur și simplu, pe care l-am avut în mână și a trecut pe sub mine. Îmi asum golul. Astăzi eu am pierdut meciul. Nu pot să spun că e o presiune prea mare. Nu e o presiune, eu zic că am făcut un meci foarte bun până atunci. Nu are nicio vină nici antrenorul, nici echipa. Singura vină e a mea, pentru că totul s-a rupt la acel gol. Eram în joc, era 1-1 și eu cred că puteam câștiga dacă nu cădea acel gol”, admite Pap.
Tânărul jucător spune că va lua totul de la capăt şi că va încerca să fie mai bun. El este conştient că antrenorul Dan Alexa nu îl va mai titulariza în perioada următoare.
„Probabil nu va mai conta în viitorul apropiat pe mine, dar nu mă va împiedica să muncesc și o voi lua de la început. Sunt sigur că voi reveni înapoi încă o dată, mult mai puternic și mult mai bine”, a mai declarat Pap.
El spune că la vestiare toţi colegii de echipă, dar şi Alexa, l-au încurajat după gafa făcută.
Articole pe aceeași temă:
Doua gafe, trei goluri primite, zero puncte. ACS Poli Timisoara – Astra Giurgiu: 1 – 3
Citiți principiile noastre de moderare aici!