Poli Timişoara şi Unirea Urziceni au terminat la egalitate, 0 – 0, un meci destul de frumos. Poli a atacat încontinuu, a fost clar peste Urziceni, iar primele ocazii au apărut la scurt timp de la debutul partidei. În minutul 12, Goga a executat bine o lovitură liberă şi portarul Tudor a respins cu greu. Acelaşi Goga a ratat o ocazie ideală, în minutul 34, după o pasă excelentă venită de la Chiţu.
Intrarea lui Cosmin Contra, din primul minut al celei de-a doua reprize, a dinamizat din nou jocul Timişoarei. Mera a reuşit, în minutul 62, o lovitură excelentă cu capul, dar portarul oaspeţilor a scos in extremis. În minutul 69, Goga a prins un şut sănătos din careu, dar mingea a lovit bara porţii Urziceniului. Cea mai importantă fază a meciului a avut loc în minutul 79, atunci când Brandan a jucat evident mingea cu mâna, tuşierul a semnalizat infracţiunea, dar centralul Kovacs a decis să nu fluiere şi a cerut continuarea jocului. O ultimă ocazie bună pentru Timişoara a fost înregistrată în minutul 89, atunci când Goga a şutat şi mingea a trecut la mică distanţă de poarta adversă.
Probabil cel mai bun lucru obţinut în urma partidei de duminică a fost sprijinul publicului. Chiar dacă Poli nu a marcat, jucătorii au fost aplaudaţi de cei 10.000 de fani prezenţi pe Dan Păltinişanu.
FC Timişoara: Taborda, Luchin, Nibombe, Mera, Sepsi – Chiacu (min. 46 – Contra), Alexa, Bourceanu,Chiţu (min. 72 – Mejia), Parks (min. 67 – Magera), Goga.
Unirea: Tudor, Brandan, Galamaz, Fernandes, Maftei, Frunză, Apostol(min. 51 – Onofraş), Paraschiv, Pădureţu, Bilaşco, Semedo (min. 81 – Rusescu).
Cartonaşe galbene: Mera min. 56, Bourceanu min. 69, Contra min 76, Semedo, min 76, Magera min 86, Semedo min. 79.
Sabău acuză lipsa de concentrare a atacanţilor
Din nou mulţumit de evoluţia elevilor săi. Ovidiu Sabău crede că astăzi echipa a jucat bine, dar a lipsit totuşi lipsa de concentrare la finalizare. Lipsa de şansă dar şi prestaţia arbitrului au făcut ca Poli să nu obţină victoria. „Nu a vrut sa intre în poartă”, a declarat Sabău după meci. „Îmi felicit jucătorii pentru cum au jucat azi. E al doilea joc în care am aratăt atitudine, caracter şi calitate în joc. Creştem de la meci la meci. Azi meritam cele 3 puncte, din păcate nu le-am obţinut. Azi nu a intrat mingea în poartă. Am avut multe ocazii, nu am avut şansă, poate şi puţină lipsă de concentrare la finalizare. Unirea e o echipă matură, care joacă de trei ani împreună”, a declarat Ovidiu Sabău. Referindu-se la faza controversată din minutul 79, tehnicianul a mai spus: „Tuşierul a ridicat steagul şi i-am strigat să îl ţină sus, dar am înţeles că l-a lăsat după ce i-a strigat centralul. Penalti clar!”.
De cealaltă parte, Roni Levy, antrenorul celor de la Unirea Urziceni a declarat: „Am venit să câştigăm aici. Dar azi ne-a fost greu. Timişoara a jucat bine, o echipă organizată, foarte bine pregatită. La cum a decurs meciul azi suntem multumiţi cu un punct. Egalul acesta nu ne ajută nici pe noi, nici pe ei. Cred totuşi că pentru noi e un rezultat bun în condiţiile în care s-a jucat azi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!