Înainte de anul acesta, fotbalul era pentru mine un sport situat într-o zonă de zero interes, pe care îl ocoleam cu succes de fiecare dată când aveam ocazia. Mă bucur că am fost nu una, ci unul dintre norocoșii cărora li s-au intersectat drumurile cu ASU Politehnica, pentru că m-a schimbat complet. Am învățat că deși trăim în România fotbalul nu înseamnă Mitică de la ligă, ce blănuri și-a mai luat nevasta nu știu cărui fotbalist sau ce blaturi s-au mai făcut anul ăsta. Avem o alternativă. Fotbal curat, cu oameni care își dau viața pe teren, suporteri care sunt dispuși la orice sacrificii pentru echipa de suflet și în definitiv o mare și frumoasă familie.
Foarte puțini oameni pot spune că există în viața lor cineva care îi iubește necondiționat, în afară de mama. Acel cineva care este acolo alături de tine să te ridice când cazi, să îți spună o vorbă bună atunci când ai cea mai mare nevoie și să te ajute să menții direcția: tot înainte. Să ai sute de persoane care nutresc acest sentiment este ceva aproape ireal, care și-a găsit locul în lumea rece și materialistă în care trăim. Sunt mândră că am cunoscut Politehnica și că am putut alături de sute de poliști să fac parte din povestea ei.
Când vezi la un final de campionat în care s-a luptat și s-a trăit la maximum un mesaj din partea galeriei care te-a însoțit pe coclaurile timișene “Nu contează pe ce loc ați terminat, vă iubim necondiționat”, rămâi fără cuvinte. Este un sentiment pe care oricât de mult ai vrea să-l redai cât mai aproape de adevăr, îți este imposibil. E imaginea a sute de băieți curajoși care strigă cât îi țin puterile “Poli suntem noi” în centrul orașului, care au locul lor în istoria Timișoarei, e imaginea lui Floka care după ce a reușit să-și împlinească visul prin un gol spectaculos, în următoarea secundă era sus pe gard, să –și împărtășească bucuria cu prietenii, e imaginea jucătorilor care țin mândri bannerul primit la final de campionat „Nu contează pe ce loc ați terminat, noi vă iubim necondiționat”. În fața unor astfel de imagini, ura celor care nu ne înțeleg și răutatea celor care ar vrea să fie ca noi se topesc și dispar. Ne rămân emoțiile fiecărui gol, norii de fum de pe reduta de la Racovița și dragostea nemărginită pentru Politehnica, pentru oraș și pentru culori. Și orașul nu s-a speriat de sutele de băieți alb-violeți care l-au trezit din toropeala de 40 de grade, mărșăluind pe străzi. Orașul le-a zâmbit frumos, i-a imortalizat în sute de fotografii ale trecătorilor care nu au vrut să uite momentul când au simțit că trăiesc și le-a admirat pasiunea de a-și apăra simbolul și curajul de a se arăta lumii întregi așa cum sunt. Fără învelișuri, fără ocolișuri, fără minciuni. Pur și simplu, ăștia suntem, asta facem, asta ne dorim.
În povestea Politehnicii, fiecare meci ne-a învățat câte ceva despre noi și despre cei din jurul nostru. Cel mai important, am învățat cum să fim noi cei care ne scriem povestea. Să nu-i lăsăm pe alții să ne dicteze calea pe care vrem să o urmăm. Au fost greșeli, la fel ca la orice drum nou pe care îl străbați, iei câteva gropi până înveți să te ferești de ele. Au fost serpentine, pe care dragostea și determinarea alb-violeților le-a făcut line. Să vezi filmarea care a făcut înconjurul lumii când Poli și-a câștigat renumele de Pyrotehnica sau cavalerii din norii de fum de la Racovița, rămâi impresionat. Să știi cătă muncă se ascunde în spatele lor, să vezi în fiecare duminică oamenii care sunt dispuși să sacrifice totul pentru două culori, nu poți decât să te consideri binecuvântat.
Cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni, dar în campionatul ce-a trecut am trăit multe momente care ne vor rămâne întipărite în minte mulți ani de acum înainte. Și din când în când, între emoții, meciuri și deplasări o să ne trezim fredonând câte un refren la semafor “Oriunde m-aș afla nu voi pierde dragostea pentru Poli, Oriunde vei juca, mereu mă voi bucura când dai gol”. Chiar dacă nu am cunoscut Politehnica pe Păltinișanu, eu am cunoscut-o pe Știința. Politehnica pe care o cunosc eu e emoție pură, dragoste necondiționată și mândria unor oameni extrem de curajoși. Dacă îți urmezi visul, nu te poate trezi nimeni din el pentru că l-ai făcut să fie real. La fel ca povestea, realitatea ne-o construim fiecare din noi. Poli suntem noi și singurul drum pe care îl cunoaștem e înainte!
Citiți principiile noastre de moderare aici!