Sportivii au participat la testele medicale la care iau parte de obicei, inclusiv celebra bicicletă pe care unii sportivi o trec mai dificil.
Dan Alexa, antrenorul ACS Poli, va şti acum unde se află echipa sa din punct de vedere al stării fizice, iar în funcţie de datele culese va stabili programul echipei. Pregătirea va continua la Timişoara, plecarea în cantonamentul turcesc fiind programată pe 8 februarie.
Până atunci, la Timişoara a revenit şi Pedro Henrique, brazilianul care nu a luat parte la primele două antrenamente. Aşteptat mai este şi Keita, la fel şi el nu s-a prezentat încă anunţând că nu are conexiunile aeriene bune pentru a ajunge la Timişoara. De asemenea, la vizita medicală a luat parte şi portarul italian Angelo Montenegro, el a fost prezent şi la antrenamentele de luni şi marţi, deci e posibil să rămână în lotul lărgit.
În ceea ce-l priveşte pe Milan Stavric, clubul a anunţat miercuri despărţirea de comun acord cu atacantul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!