“Din respect pentru suporteriitimişoreni, pentru oraşul Timişoara şi, nu în ultimul rând, pentru restaurarea adevărului, răspundem în premieră unei scrisori pe care am primit-o din partea susţinătorilor unei echipe din ţara noastră. Dacă scrisoarea de faţă este trimisă, într-adevăr, de suporterii echipei FC Timişoara.
Dincolo de mai multe consideraţii pertinente, semn al cunoaşterii fotbalului şi al pasiunii dumneavoastră pentru echipa-fanion a Timişoarei, scrisoarea deschisă conţine, din păcate, şi inexactităţi sau acuzaţii gratuite la adresa noastră. Acestea, fie din necunoaşterea realităţii, fie din cauza faptului că şefii FC Timişoara v-au indus în eroare sau, pur şi simplu, au izbutit să vă manipuleze.
Într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat la finala Cupei României-Timişoreana reprezintă fapte de o gravitate extremă, poate unice în analele fotbalului nostru. Pe de altă parte, fără a exista vreun motiv pentru a recurge la asemenea manifestări, suntem de acord că gesturile acelor fani timişoreni nu caracterizează publicul de pe Bega, recunoscut ca fiind unul disciplinat şi pasional. Fair în egală măsură, dovadă fiind faptul că recunoaşteţi superioritatea CFR Cluj în jocul de la Târgu Jiu.
Avem destule indicii, conform cărora, fie şi în condiţiile în care jocul cu mingea pe care îl evocaţi s-a dorit a fi o inedită formă de protest la adresa neputinţei echipei dumneavoastră, violenţele din tribune au fost premeditate. Inclusiv unul dintre bannerele galeriei dumneavoastră („Scriem o nouă pagină de istorie”) lasă loc interpretărilor. Da, în cele din urmă, s-a scris istorie. Şi oare aceasta este istoria care trebuia scrisă?
Stimaţi domni, nu suntem laşi şi ne asumăm răspunderea pentru culpele pe care le avem. Suntem, totodată, datori să vă înfăţişăm adevărul, pentru că unele pasaje ale scrisorii dumneavoastră seamănă cu demersul şefilor clubului timişorean, acela de a induce în eroare […]
Nu ne batem joc de nimeni, domnilor. Şi noi vrem, la fel ca dumneavoastră, un fotbal curat, bazat pe respect şi onestitate. De aceea am venit cu toate aceste lămuriri, menite, aşa cum am scris mai sus, să restaureze adevărul. Nu pentru a induce sau a manipula pe cineva, aşa cum, din păcate, au tot procedat, şi procedează, conducătorii clubului pe care îl iubiţi atât de mult”.
Violenţa naşte monştrii - Imagini suporteri | Video 1 | Video 2 | Video 3 | Video 4 | Video 5 | Video 6 | Video 7
CFR Cluj a câştigat trofeul pentru a doua oară consecutiv - Video: Gol Deac Min 6 | Video: Gol Peralta Min 28 | | |
Citiți principiile noastre de moderare aici!