Au fost nişte realizări personale speciale, sincer nici nu mă aşteptam să joc în grupele Europa League… Însă fiecare jucător îşi are şansa şi trebuie să profite de ea în momentul în care antrenorul îl trimite în teren. Cel mai bun joc al meu cred că a fost cel de la Amsterdam. Am scos un egal contra unei formaţii mari a Europei, cum este Ajax. Ne-am apărat bine şi am scos un rezultat de răsunet. Cel mai slab? Fireşte, cel de la Galaţi. Nu vreau să mai trăiesc vreodată aşa ceva. Nici nu ştiu ce s-a întâmplat atunci…”, a declarat fundaşul Timişoarei.
Revenind la cantonamentul din staţiunea Lara, Ioan Mera a spus că „este o perioadă absolut normală, de acumulări fizice. Eu, personal doresc să rămân la echipă, să-l conving pe domnul Sabău că merit să rămân aici. Nu îmi mai doresc să fiu împrumutat. Cel mai frumos lucru este să joci pentru Timişoara!”. Pentru retur, Mera îşi doreşte mai mult decât orice ca echipa sa să câştige campionatul. „Cred că în acest an avem cele mai mari şanse să fim campioni. Trebuie să începem bine returul, să câştigăm partidele din start apoi, cu sprijinul publicului, să rămânem în frunte. Mi-aş dori să ieşim campioni, să sărbătorim pe străzi cu suporterii, ar fi ceva extraordinar”, a mai sublinat fundaşul Ioan Mera.
Citiți principiile noastre de moderare aici!