Vă reamintim că înainte de plecarea în cantonamentul din Austria o parte dintre jucătorii alb-violeţi s-au declarat nemulţumiţi de sumele tăiate din salarii la finalul campionatului. Iancu a anunţat, la GSP Tv, că a aplicat la toată lumea amenzi pentru neîndeplinirea obiectivului în sezonul precedent. „Le-am dat amenzi jucătorilor pentru neîndeplinirea obiectivului şi i-a cam usturat, asta e o premieră la Poli Timişoara. Sperau că voi fi mama cea bună şi îi voi ierta încă o dată, dar nu e cazul. Nemulţumirile lor mă lasă rece. Se pot plînge oricui, nu mă deranjează. Pînă acum am trecut cu vederea tot ce s-a întîmplat, însă nu au făcut nimic astfel încît să mă convingă de faptul că merită clemenţa mea”, a declarat Marian Iancu.
El a mai spus că fotbaliştii pot să-şi recupereze minusul de bani într-o singură zi, cu o evoluţie bună în cupele europene: „Dacă intră în grupele Europa League, o să fie altceva. Iau 80.000 de euro, 100.000 chiar, într-o singură zi”.
Căpitanul echipei, Dan Alexa a anunţat că în colectivul pe care-l reprezintă au apărut anumite tensiuni legate de partea financiară şi că la Flachau este aşteptat şi vicepreşedintele clubului, Emil Roşianu, pentru purtarea unor discuţii cu membri lotului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!