Meciul de pe „Dan Păltinişanu” a început cum nu se poate mai rău. Mai precis, doi timişoreni, Curtean şi Artean, şi un botoşănean, Dimitrov, au fost găsiţi de oficialii partidei cu ceva nereguli în carnetele de joc. Iar spectatorii prezenţi, maxim 5.000, au avut de aşteptat jumătate de oră pentru ca tainele birocraţiei să fie desluşite de şefii cluburilor. Din păcate, problema s-a reflectat şi în componenţa celor de la ACS Poli Timişoara, Curtean fiind lăsat să mai aştepte cel puţin un meci pentru a gusta din plăcerile Ligii 1. Iar ca tacâmul să fie complet, şi tabela electronică a stadionului a fost ”virusată”, în loc de datele oficiale ale meciului pe ecran au fost proiectate şiruri de date fără rost.
Revenind la partidă, Alexa a deci să înceapă fără Kirschtein în teren, Papp fiind trimis titular în poarta timişoreană. Spaniolii Llorente şi Hernandez s-au trezit titulari, ei fiind soluţia de avarie folosită de tehnicienii timişoreni pentru a-i înlocuit pe Curtean şi Artean, cel din urmă o veritabilă surpriză în componenţa ACS Poli. Ca şi făcut, la câteva minute de la începutul decalat al meciului, şi tânărul Boldea a fost trimis la vestiare să se gândească la jocul subţire prestat în minutele în care a fost titular. În teren a intrat Bărbuţ. Un atacant pentru un fundaş…
Minutul 31 aduce o excelentă ocazie pentru cei de la Botoşani. Vasvari a prins un șut excelent, din lovitură liberă, din afara careului.
„Aşa un şut n-am mai văzut pe stadion de pe vremea lui Titi Varga”, spunea un spectator.
Aşa a şi fost, din fericire, Pap a fost la post şi a boxat şutul extrem de puternic. A urmat o ocazie bună a timişorenilor, în minutul 36, Belu a centrat, dar, din păcate, Zicu găsit complet liber în careu se afla în ofsaid. Repriza s-a încheiat 0 – 0.
Jumătatea secundă a adus câteva ocazii excelente pentru gazde. Minutul 50 a adus prima fază cu adevărat lucrată din acest sezon al ACS Poli. La o lovitură liberă de pe partea stângă a careului botoşănean, Hernandez centrează în spatele grupului de jucători, Zicu vine din spate şutează puternic, dar mingea trece peste poarta adversă. La doar un minut, rolurile se inversează, Zicu pasează, Hernandez rămâne în poziţie de 1 la 1 cu portarul advers, dar din unghi şutează pe lângă.
În sfârşit vine şi golul cu numărul unu, după două etape şi trei sfert de meci, iar autor a fost Elek. A fost o pasă de la Melinte, Zicu a preluat şi a pasat mai departe, pe partea dreaptă, de unde Elek a trimis în gol, spre extazul tribunei şi al băncii tehnice.
ACS Poli nu se opreşte aici şi Bărbuţ are în interval de doar câteva minute două ocazii excelente, dar ambele rămase fără gol. Minutul 89 a adus o lovitură liberă pentru şutul lui Zicu, excelent executată, la mică distanţă de vinclu.
S-a terminat 1 – 0 şi, în sfârşit, Timişoara pare să arate ca un joc de echipă de calitate.
ACS Poli Timișoara: Pap – Belu, Luchin, Scutaru , D. Popescu – Melinte, Hernandez, Llorente– Boldea, Elek, Zicu.
Rezerve: Kirschstein – Bărbuț, Sarmov, Goga, Rufino.
Antrenor: Dan Alexa.
FC Botoșani: Pleșca – Plămadă, Cordoș, Miron, Acsinte – Cucu, Vașvari, Costin – Ivanovici, Hadnagy, Neziri.
Rezerve: Avram – Brata, Curtuiuș, Martinus, Robertson, Roman, Gonzalo,.
Antrenor: Leo Grozavu
Octavian Benga, antrenor secund ACS Poli Timişoara: Mergem la Dinamo după punct sau puncte
„A fost un joc foarte important, pentru că eram frustraţi după primele două etape în care nu meritam să pierdem. O victorie meritată pentru Timişoara, am dominat fizic şi tactic, am şi avut trei – patru ocazii clare de a înscrie, cred că trebuia să fie 2 – 3 la zero. Acest rezultat ne dă încredere pentru meciurile viitoare. Mergem la Dinamo să luăm punct sau puncte. În ceea ce priveşte incidentul de la începutul meciului, cu situaţia lui Curtean şi Artean a fost un moment haios, aţi văzut jucătorii au vrut să iasă pe teren şi au fost întorşi. Încă nu s-a cristalizat primul 11, Papp a primit şansa sa. Toţi au şanse, Pap a făcut un joc bun, e un portar tânăr. Dan Alexa şi jucătorii sunt principalii autori ai acestei victorii”, a declarat Octavian Benga, la finalul partidei.
Leo Grozavu, antrenor FC Botoşani: Am fost cam ca în pioneze astăzi
„Despre joc nu sunt multe de spus, am avut o partidă modestă. Felicit Timişoara pentru dorinţa de victorie. Am avut câţiva jucători care nu au arătat în teren ceea ce trebuia. Sperăm să recuperăm cât mai mulţi dintre accidentaţi, cei care i-au înlocuit nu au făcut-o cum trebuie. În ceea ce priveşte problemele de la începutul meciului, pe noi ne-a afectat negativ, se pare că pe Timişoara i-a motivat mai tare. Clar pe noi ne-a afectat! Nu am adus aici un lot cu dubluri pe loc, am fost cam ca în pioneze astăzi”, a spus, la rândul său, antrenorul FC Botoșani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!