Miercuri, 3 iulie, ACS Poli Timişoara a susținut primul joc de verificare din cantonamentul austriac, pierzând la limită, 1-2, cu Lokomotiv Moscova. Jorge Ruiz a înscris pentru ACS Poli în minutul 60, golul victoriei pentru ruși fiind înscris în minutul 89.
ACS Poli a început în formula: Nuno Claro – Nohai, Scutaru, Șeroni, Marovic – Bărbuț, Petre, Trandu, Nanu – Szekely, Popovici. În repriza a doua a fost rulat restul lotului.
După joc, antrenorul, Valentin Velcea a declarat: „Nu rezultatul a fost obiectivul principal al acestui meci. Am dorit să vedem în special jucătorii noi, cum se prezintă din punct de vedere fizic, tehnic, tactic și mental. Mai avem mult de muncă, suntem din nou în formare”.
O soluţie franceză pentru atac
În ultimele 20 de minute ale partidei a evoluat la ACS Poli și Albin Hodza. Atacantul francez (născut la 7 februarie 1988) este de miercuri în cantonamentul echipei din Austria. El va face pregătiri cu ACS Poli, fiind liber de contract. Hodza a fost legitimat în Italia, la Udinese, Paganese, Manfredonia, Sorrento și Real Nocera, iar ultima dată a evoluat la gruparea bulgară Pirin Gotse Delchev.
Citiți principiile noastre de moderare aici!