Deşi a reuşit ceea ce majoritatea considera imposibil, rămânerea în prima ligă în ciuda unei penalizări de 14 puncte, Ionuţ Popa a fost „concediat” de o publicaţie sportivă bucureşteană. Cei de la GSP îl dădeau „99% sigur” ca şi nou antrenor al echipei alb-violete pe Vasile Miriuţă, tehnicianul zburat de la CFR Cluj pentru a-i face loc lui Dan Petrescu. Reacţia celor de la clubul bănăţean, dar mai ales a primarului Timişoarei, Nicolae Robu, pe această temă a fost mai mult decât clară. Dacă pe pagina de Facebook a ACS Poli Timişoara anunţul este unul sec, dar explicativ, „Ionuț Popa continuă la Poli!”, primarul Robu este categoric. El combate total informaţia publicaţiei respective, spunând că Popa rămâne la Timişoara, cu sau fără mustaţă, făcând aluzie la pariul pierdut de tehnician, în urma căruia jucătorii i-au ras mustaţa la finalul meciului de la Arad.
„SĂ VĂ FIE RUȘINE, GAZETA SPORTURILOR !
Acum un minut mi s-a semnalat că în Gazeta Sporturilor a apărut un articol în care se afirmă că, citez: <<Deși a reușit să o mențină pe ACS Poli Timișoara în Liga 1, după ce a pornit campionatul cu un handicap de 14 puncte și a câștigat barajul cu UTA Arad, Ionuț Popa nu mai e dorit de primar>> și că <<Vasile Miriuță […] e 99% noul tehnician al lui ACS Poli. Acestuia i se va oferi un contract valabil pe doi ani>>.
Oameni buni, cine debitează asemenea neadevăruri -mă-ntreb: cine oare?!- trebuie să aibă probleme grave la cap! Domnule Ionuț Popa, ați făcut treabă excelentă la Poli, cum am mai spus de nenumărate ori! Nu luați în seamă fabulațiile unor minți bolnave! Eu am încredere în dv. și așa, fără mustață! Deci, așa cum v-am spus, dv. veți fi, în continuare, antrenor la ACS Poli! Fără mustață sau cu mustață, dacă o fi să vă crească la loc”, a fost anunţul primarului.
Articole pe aceeași temă:
Ionut Popa a ramas fara mustata!
Citiți principiile noastre de moderare aici!