Înfrângerea cu 3 – 0 de la Astra Giurgiu l-a făcut pe Ionuţ Popa să fie mai sincer ca niciodată. În direct la televizor, la declaraţiile post-meci el a arătat că are în buzunar pastile de xanax, pe care le foloseşte pentru a se calma în timpul întâlnirilor de pe teren pe care le susţine cu echipa sa. Umorul său pare să fi apus în acest început de campionat, chiar dacă după meciul pierdut la Giurgiu a „încercat” ceva. El s-a legat de infrastructura proastă, de ţara condusă prost, de tot ce se poate, toate problemele ducând la lipsa de concentrare a echipei sale în începutul de meci când a şi luat două goluri, spune tehnicianul.
„Mi-a fost frică doar când am plecat cu aproape patru ore din București la Giurgiu și am fost blocați în trafic de această infrastructură din țară, condusă prost. Nu am mai pomenit așa ceva! Nu am vrut să mai întârziem că eram penalizați. Mă deranjează foarte mult că a lipsit concentrarea în primele 20 de minute, trebuia să fie maximală. Gazdele au zis: hai pe ei că nu s-au dezmeticit. Am luat un gol stupid, cu capul de la 16 metri. Am avut ocazii, inclusiv Mailat singur cu portarul. Cred că am avut același număr de ocazii”, a declarat Popa la Digisport.
El nu a vrut să lege situaţia de la echipă de problemele financiare, de neplata salariilor datorate fotbaliştilor, dar a recunoscut că nu mai poate „aburi” fotbaliştii la nesfârşit.
„Sunt cunoscute problemele noastre financiare, toată lumea din țară le știe deja. Atât primarul, cât și conducătorii, cât și ANAF, toţi încearcă să găsească soluții. Dacă nu găsesc săptămâna aceasta nu știu dacă Timișoara poate să mai facă față Ligii I. Noi cerem răbdare de la jucători, dar eu nu pot să mă duc la infinit să le tot promit. Se ajunge să nu poți să ții echipa în Liga I. Dar eu cred că Timișoara poate să țină. Eu am încredere în jucători, dar dacă nu se poate rezolva nu ştiu ce va fi. Toți au datoriii la bancă, au familii, e foarte foarte greu”, a mai declarat Popa.
Pentru a arăta cât de dificilă e situaţia sa, el a arătat în direct că are în buzunar celebrele pastile xanax.
„Zilnic și la antrenament și la jocuri, iau xanax, mă mai liniștește. Sunt mai coleric așa. Încerc să nu mă supăr pe jucători. Nu am mai avut în carieră jucători neplătiţi de cinci luni. Echipa merită, a reușit să se salveze de la -14 puncte. Au venit jucători, dar au și plecat jucători care erau titulari: Pedro Henrique, Popovici, Scutaru, Bărbuț, ei au jucat. Eu cred că se va rezolva”, a mai spus Ionuț Popa.
În direct la postul de televiziune a intrat şi impresarul Cristea Opria, care a anunţat că are de recuperat de la club nu mai puţin de 300.000 de euro! Totuşi, spune acesta, nu a făcut presiuni pentru a obţine banii imediat, pentru că în acel caz clubul ar deveni probabil istorie.
[related-post post_id=”1874753″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!