Cu o misiune aproape imposibilă în returul semifinalei Cupei României în fața celor de la Astra, Ionuț Popa spune că va trimite în teren la partida de miercuri numeroși tineri. Din nou, el insistă că programările meciurilor echipei sale trebuie discutate și în funcție de ce se va stabili într-o ședință cu conducerea clubului se va stabili și lotul folosit la fiecare dintre acestea.
„Voi avea o discuție după-masă eu cu cei din conducere, vom stabili exact ce măsuri vom lua vizavi de cele trei jocuri în șase zile. Am auzit undeva că noi avem trei jocuri în șapte zile, dar noi avem trei jocuri în șase zile. Vom stabili și jucătorii și lotul cu care vom juca în cele trei partide, în așa fel încât să putem să avem inteligența necesară și să ținem cont de obiective. Sunt competiții pe care nu vrem să le călcăm în picioare. Dacă am ajuns până aici nu ne putem face de râs. Jucăm mâine cu campioana României, ei au prima șansă. Cei care vor juca trebuie să facă dovada valorii lor fotbalistice. O echipă va fi mâine, alta sâmbătă și alta marți, adică vor fi jucători schimbați”, a declarat Ionuț Popa.
„Din cauza accidentărilor am spus că voi da prilejul mai multor copii să evolueze, dar ultimul cuvânt în această situație îl are conducerea, eu mă sfătuiesc cu ei, le propun fiecare lot pentru fiecare meci. Mâine se știe cine va evolua cum va evolua, cel puțin trei-patru jucători tineri vor fi în echipă”, explică Popa.
„Eu m-am așteptat să câștige Pandurii pentru că jucau acasă, joacă cu ambiție, dar va trebui și propun celor de la Ligă ca la ultimele jocuri să avem arbitri străini, marți de exemplu, la meciul cu Pandurii să fie arbitru străin. Pentru că în lumea fotbalului se vehiculează atâtea și atâtea, la fiecare joc sunt comentarii. Noi trebuie să câștigăm toate meciurile dacă vrem să sperăm la ceva, la fel vor și cei de la Chiajna și de la Târgu Jiu. Toți încercăm să scoatem maxim”, a mai declarat Ionuț Popa.
Meciul de miercuri are loc pe „Dan Păltinișanu”, de la ora 19, și pornește de la scorul de 4 – 1 în tur.
Citiți principiile noastre de moderare aici!