Începând cu sezonul competiţional 2010/2011, Federaţia Română de Fotbal, printr-o modificare a Regulamentului de organizare a activităţii fotbalistice, interzice spectatorilor accesul în stadion cu trompete din plastic sau alte materiale, inclusiv a celor cunoscute sub numele de vuvuzele. Nerespectarea acestei dispoziţii constituie abatere disciplinară şi conduce la aplicarea de sancţiuni clubului organizator, ne informează Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara. Având în vedere măsurile tot mai drastice luate de Federali, probabil anul viitor vom fi invitaţi la un ceai cu biscuiţi pe arenele sportive…. Aceasta pe un fond muzical, calmant, de muzică simfonică.
Aproximativ 130 de jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timişoara vor fi prezenţi la stadionul „Dan Păltinişanu” cu prilejul partidei de fotbal dintre F.C. Timişoara – F.C. Gloria Bistriţa, sâmbătă, 24 iulie, meci încadrat în categoria celor cu grad mediu de risc. În plus, organizatorul va mai asigura, în incinta stadionului şi la punctele de control acces, aproximativ 125 de agenţi ai firmei de pază cu care are contract în acest sens.
În cazul producerii unor incidente sau încălcări ale unor prevederi legale în incinta stadionului sau în afara acestuia, forţele de ordine pot fi sesizate de orice persoană sau se sesizează din oficiu. Restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se execută de către efectivele de jandarmi, din iniţiativa comandatului grupării mobile, atunci când se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi la competiţie. Pătrunderea în stare de ebrietate în zona stadionului şi în interiorul acestuia, încercarea introducerii de băuturi alcoolice în arena sportivă, refuzul de a se supune controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de forţele de ordine, căţăratul pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună, aruncarea cu obiecte de orice fel spre alţi spectatori sau asupra forţelor de ordine, adresarea de injurii sau expresii vulgare, pătrunderea pe suprafaţa de joc, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sunt câteva dintre faptele sancţionate de Legea nr. 4/2008. Este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului „Dan Păltinişanu”, în intervalul orar 18.30-22.30.
La acest meci şase suporteri ai echipei F.C. Timişoara au interdicţie de a fi prezenţi în incinta stadionului, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion. În cazul identificării lor de către camerele de filmat amplasate pe stadion, aceştia riscă să se aleagă cu actele unui dosar penal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!