„Ne vom vedea şi preocupa serios de returul de campionat şi de acest joc împotriva Unirii Alba Iulia. Suntem conectaţi la importanţa jocului, ştim ce ne va aştepta, vom juca împotriva unei echipe bune a Ligii 2. Trebuie să avem un prim 11 proaspăt, cu jucători care să fructifice toate ocaziile avute. Nu mă pot gândi decât la trei puncte, voi aborda din nou ofensiv acest joc. Dar, la fel ca şi la oricare alt meci, orice este posibil. Din acest motiv trebuie să abordăm partida cu maximă seriozitate”, a declarat, vineri, Vali Velcea.
Tehnicianul recunoaşte că programul încărcat, apărut şi din cauza etapelor intermediare, dar şi problemele administrative de la club afectează starea jucătorilor. „Există o stare de oboseală, dar suntem cu toţii sănătoşi. A apărut oboseală atât fizic, cât şi psihic. Nu e uşor să te deconectezi de problemele care sunt la club şi pe care le ştie toată lumea. S-a făcut şi un efort mare cu Bistriţa, în plus, recuperarea mai scurtă din cauza meciurilor dese se simte. Nicio problemă, trebuie să ne descurcăm, şi aceasta face parte din viaţa de fotbalist. Cel care e mai profesionist şi va respecta programul de pregătire al echipei va avea de câştigat. Personal, nu mi-e frică să se ajungă în situaţia ca jucătorii să clacheze. Suntem bine pregătiţi, avem un preparator fizic foarte bun şi care a lucrat bine în perioada de pregătire. Ne rămâne doar să menţinem pe teren şi în etapele următoare ce am acumulat”, a mai declarat Velcea..
Pentru meciul cu Unirea Alba Iulia nu sunt jucători suspendaţi, a anunţat antrenorul polist. El a mai spus că a făcut o nouă rocadă „de cadre”, la echipa a doua a fost lăsat să joace, să aibă meciuri în picioare şi tânărul Constantinescu, în timp ce Dobricean a fost adus înapoi la prima echipă.
Velcea a mai vorbit şi despre situaţia lui Goga. După cum se ştie, el nu a fost folosit pe post de titular la meciul cu Bistriţa, dar antrenorul său nu a dorit să precizeze dacă a fost vorba de o strategie tehnică sau despre carenţe apărute în pregătirea lui Dorin în ultima vreme, din cauza problemelor medicale. Când a intrat în teren Goga aceasta s-a simţit imediat în joc. „El este un jucător tehnic superior, rămâne de văzut care va fi viitorul lui la acest club”, a declarat Velcea, fără să dorească să comenteze mai mult situația.
Citiți principiile noastre de moderare aici!