„O eventuală calificare în sferturi oferă singurul drum accesibil pentru Timişoara către cupele europene. Este un meci care are o conotaţie specială, întâlnim o echipă bună a Ligii 1. Nu e în acest moment în cea mai bună pasă, dar important e ce vom face noi. Dacă suntem 100% mobilizaţi, toată lumea, jucători, antrenori, conducerea administrativă, vom învinge Steaua şi vom merge mai departe în Cupa României. Este drumul cel mai scurt spre o cupă europeană”, a mai spus Vali Velcea, referitor la partida de joi.
Tehnicianul alb-violet acceptă că situaţia din lot este „tristă”. „Avem jucători care pot suplini lipsa celor accidentaţi. Eu cred în potenţialul jucătorilor, ei pot face faţă cu succes acestei partide. E un meci important, la fel pentru mine, ca şi pentru echipă. E posibil să eliminăm Steaua, din punct de vedere al motivaţiei nu mai e nevoie să ne gândim cât de important e meciul. Ei nu mai au şanse la campionat sau grupele Europa League şi le rămâne doar Cupa României. O să încercăm să facem un joc sigur, nu înseamnă că vom sta la cutie, şi vom încerca să atacăm de câte ori vom avea ocazia”, a mai adăugat antrenorul celor de la Poli Timisoara.
Unul dintre puţinii jucători de la echipă care are experienţa unor jocuri cu steliştii, Alex Curtean, este de părere că Steaua porneşte cu prima şansă, dar pentru a o fructifica echipa mai trebuie să şi joace. „Este clar că e un meci important pentru noi, trebuie să jucăm mai bine ca oricând. Sper să ne adunăm cu toţii, Steaua este o echipă cu un lot foarte bun. Vom fi foarte motivaţi joi seara. Steaua începe cu prima şansă, dar pentru a învinge nu e destul în fotbal. Mai trebuie şi să demonstrezi în teren că ai calitate. Un atu al nostru este ambiţia de a arăta că suntem buni, vom fi mai motivaţi decât la alt meci”, a declarat Alex Curtean.
Vorbind, mai mult în glumă, despre bătaia care a avut loc în teren la derbiul dintre Rapid şi Steaua, atunci când jucătorii celor două echipe s-au luat la pumni, Curtean a spus: „Nu avem nevoie de căşti de protecţie. Sunt sigur că arbitrii vor lua cele mai bune decizii şi dacă va fi nevoie vor da destule cartonaşe roşii”.
Fotbalistul alb-violet a vorbit şi despre fostul său coleg, Alex Bourceanu. „Îi merge bine la Steaua, e căpitan. Îi doresc multă baftă, dar după meciul cu noi. Dacă îi e dor de Timişoara? Îi e dor ce ce era înainte, nu de ce este acum aici”, a încheiat Curtean.
Managerul sportiv al clubului, Daniel Stanciu, vede partea practică a confruntării cu Steaua. El a vorbit despre imaginea bună a unui asemenea meci. „E un joc cu Steaua. Noi trebuie să demonstrăm că nu valoric am fost retrogradaţi. Meciul se transmite pe Pro TV, va fi un bun exerciţiu de imagine. Steaua are prima şansă. Aseară (n.r. luni, în meciul derbi cu Rapid) au arătat că au o echipă puternică”, a spus Stanicu.
El a vorbit şi despre arbitrajul din meciul de joi, cu referire directă la scandalul din teren la meciul cu Rapid: „Arbitrii ar fi trebuit să dea mai multe cartonaşe roşii. Alexa a fost eliminat destul de uşor, el e alături de Poli în continuare, cu sufletul. Sper să nu avem parte de delegarea unor arbitri care aşteptam să dispară odată cu instalarea noii conduceri a arbitrajului. Pentru Steaua e important ca după rezultatele slabe din campionat şi din cupele europene, în Cupa României să tragă mai tare”, a mai adăugat managerul sportiv al celor de la Poli.
Despre lot, Stanciu a spus că accidentaţi sunt Scutaru, Zăgrean şi Dăruială. „Cum în sezonul trecut ne mobilizam la meciurile importante, şi acum ne vom mobiliza. Chiar dacă avem probleme de lot, antrenorii Velcea şi Rotariu vor găsi cel mai bun 11”, a încheiat Stanciu.
El am mai spus că pentru acest meci nu există primă specială, jucătorii având doar bonus de performanţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!