Cele mai mari datorii ale clubului alb-violet sunt către cei de la Finanţe, anunţă preşedintele clubului, Sorin Drăgoi. Este vorba de o sumă de 1,2 milioane de euro, la care se adaugă penalizări lunare de 40.000 de euro. Pentru recuperarea datoriilor, cei de la ANAF au pus deja sechestru pe numeroase dintre bunurile clubului, fiind deja scoase la licitaţie o parte dintre acestea.
În luna iulie a acestui an, Finanţele au scos la vânzare un autoturism marca Mercedes-Benz GL420, evaluat la 90.459,67 de lei, un autoturism marca BMW X5, în valoare de 44.727,28 de lei, un Renault Megane Break, evaluat la 9.347,50 de lei, plus şapte containere (cinci containere de tip birou special şi două containere sanitare) acestea fiind evaluate la 13.468,44 de lei bucata.
Acum, avertizează Drăgoi, ar putea fi sechestrat un nou mijloc de transport, unul important, mai precis autocarul. Totuşi, el spune că echipa nu va rămâne fără mijloc de transport.
„Ei (n.r. Finantele) au încercat să vândă şi acele autoturisme, nu s-a prezentat nimeni. Acum pot pune sechestru şi pe autocar, dar nu se pune problema să nu avem cu ce merge la meciuri. Noi am făcut deja o întâmpinare, prin care cerem analizarea acelor penalizări calculate de Finanţe”, a declarat Sorin Drăgoi.
Situaţia nu e una deloc plăcută, clubul plăteşte acum pentru contractele mari semnate anul trecut, dublate de lipsa finanţării de la autorităţi, de unde şi provin aceste datorii. S-a realizat o redimensionare a schemei de personal, fiecare angajat a primit sarcini suplimentare, s-a tăiat din cheltuieli, ajungându-se chiar la discutarea fiecărei sute de lei alocate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!