Miercuri, Comisia de Litigii de la Liga lui Mitică a decis în cazul fotbalistului bănăţenilor. În urma judecăţii, jucătorul ceh Lukas Magera a fost declarat liber de contract de către Comisia de Soluţionare a Litigiilor a LPF, începând cu data de 17 iunie. El este liber să-şi caute echipă, ceea ce a şi făcut, având deja câteva oferte demne de luat în considerare.
„Sunt neplătit din luna ianuarie, am de luat şi o mulţime de prime pentru evoluţiile mele, dar nimeni de la club nu-mi spune nimic. Agenţii mei caută deja altă variantă pentru mine”, a declarat Magera. El a mai spus că nu ar refuza nici o ofertă provenită de la un club puternic din punct de vedere financiar, cum ar fi Steaua sau Vaslui.
Oricum, Lukas Magera nu duce lipsă de oferte, iar ultimele informaţii arată că el va părăsi ţara unde a jucat în ultimele sezoane. Impresarul fotbalistului a anunţat în presa cehă că Magera are numeroase oferte bune: „De Lukas sunt interesate mai multe cluburi din Cehia, dar și echipe din străinătate. Gornik Zabrze din Polonia și Slovan Bratislava din Slovacia au prezentat oferte foarte interesante. Ne-am dori ca cel târziu la începutul săptămânii viitoare să îi rezolvăm un angajament. În acest moment așteptăm cea mai bună ofertă, un club din liga a doua din Anglia, cu ambiții de promovare în Premier League, și-a exprima interesul față de el”, a declarat Ondrej Chovanec, impresarul cehului. Pe lista cazurilor analizate miercuri de LPF s-a aflat şi cel al unui alt ceh de la Poli, Jiri Krejci. În speţa sa judecata a fost amânată.
Nikola Ignjatijevic nu ştie ce va face
Jucătorul sârb Nikola Ignjatijevic nu îşi cunoaşte viitorul. El a fost împrumutat sezonul trecut de Poli de la cei de la Crvena Zvezda Beograd. La finalul sezonului împrumutul acestuia a expirat şi jucătorul sârb s-a întors în capitala Serbiei. Ignjatijevic a declarat în presa din ţara de origine că nu ştie ce îi rezervă viitorul. El ar fi dorit să rămână la Poli: „Aş fi rămas sigur la Timişoara dacă nu apăreau problemele, cu atât mai mult cu cât eram la doar 120 de kilometri de casă”, a afirmat fotbalistul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!