Meciul a fost clar marcat de tensiunea enormă creată în jurul derbiului. Artificială sau nu, această tensiune s-a văzut şi în crisparea din jocul fotbaliştilor celor două echipe. Fazele de poartă nu au fost numeroase, mai ales în prima repriză. Totuşi ele au existat, mai ales de partea gazdelor. Nu putem să nu trecem peste faza din minutul 9, atunci când Goga a reuşit să trimită spre poarta adversă, iar fostul jucător al lui Poli, Gabi Cânu, şi-a salvat echipa de la un gol ca şi făcut, scoţând balonul de pe linia porţii vasluiene. De asemenea, Taborda şi-a dovedit încă o dată valoarea scoţând câteva baloane extrem de dificile.
Ambele goluri au venit în repriza a doua. Scenariul a fost unul bine cunoscut, mai ales pe vremea lui Cosmin Contra. Adversarii lui Poli marchează, iar Poli egalează. La fel a fost şi la Vaslui. În minutul 64 gazdele au deschis scorul pe tabela de marcaj. La o fază prelungită de atac, Ghencev a reuşit un şut-centrare, balonul l-a lovit pe Alexa şi din el a ricoşat în propria poartă. Ghinionul timişorean nu a durat mult. Băieţii lui Dusan Uhrin nu s-au speriat şi nici nu au stat mult pe gânduri. La scurt timp, în minutul 72, Zicu este servantul perfect, iar Goga beneficiarul pasei superbe. Cel din urmă a driblat tot lângă careul advers şi a înscris pe lângă Kuciak, cu un şut de la marginea careului.
Gazdele au încercat să preia din nou conducerea pe tabelă, dar calităţile jucătorilor vasluieni nu au fost destul de bune pentru a-l învinge pe Taborda. Pentru Timişoara urmează o serie extrem de dificilă. Pe lângă meciul ce pare mai uşor, cu Urziceniul, Timişoara merge la Oţelul şi joacă acasă cu Dinamo, în ultima etapă.
Iancu nemulţumit de arbitraj, dar încântat de jocul lui Goga
Marian Iancu s-a liniştit după meciul cu FC Vaslui. Patronul lui Poli Timişoara a apreciat că unele dintre deciziile luate de brigadă au fost hilare.
Pentru Timişoara cel mai important e acum să ia toate punctele în meciul cu Urziceni: “Noi suntem pe mâna noastră. Trebuie să luăm cele trei puncte cu Urziceni. Trebuie să tratăm foarte serios acel meci pentru că se pot întâmpla surprize. Apoi vom merge pe mâna noastră la Galaţi. În această seară, pot să spun că ne-am asigurat locul trei, dar trebuie să câştigăm luni cu Urziceni. În acest moment, cel mai aproape de titlu este Oţelul”. Patronul a fost extrem de mulţumit de jocul prestat de atacantul Dorin Goga, marcatorul golului egalizator. După cum am spus, Iancu a apreciat în anumită măsură arbitrajul prestat, dar a şi remarcat un mic avantaj acordat gazdelor. “În mare, în afară de cei 10 la sută pe care le-a dat gazdelor, nu putem comenta foarte mult prestaţia lui Deaconu. Nica a greşit în defavoarea noastră. Este unul dintre cei mai slabi arbitri asistenţi. Au fost câteva lucruri hilare”, a mai declarat Iancu, după partida cu FC Vaslui.
Dan Alexa: “Titlul se va decide cu Galaţi”
Căpitanul lui Poli, Dan Alexa, a trecut printr-o experienţă neplăcută: un autogol. Dar, totul s-a terminat bine şi Poli a terminat meciul cu Vaslui la egalitate, amânând lupta pentru titlu până la finalul campionatului.
Alexa crede că încă se mai joacă, iar meciul lui Poli de la Galaţi va stabili campioana. Vorbind de meciul de joi seara, Alexa a spus: “Au o echipă bună, dar noi am scăpat de un adversar. Titlul se va decide cu Galaţi. E un punct important, ne-am văzut interesul. Nu am mai dat autogoluri şi nu îi doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu”.
Alexa a vorbit şi de eventuala sa plecare de la clubul bănăţean. El nu are deocamdată în plan aşa ceva şi anunţă că Poli continuă cursa după titlu, chiar dacă fotbaliştii au protestat pentru neplata salariilor: “Nu mă gândesc să plec de la Timişoara. Nu mă duc nici la Steaua. nici la Dinamo. Noi nu ne-am plâns de bani, doar am protestat, dar înţelegem ce se întâmplă. E foarte grea lupta pentru titlu”.
LIVE TEXT FC Vaslui – Poli Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!