Sâmbătă, ACS Poli susţine penultima partidă din sezonul regulat al Ligii 1. O întâlnire dificilă, în deplasare la liderul la zi al clasamentului, Viitorul Constanţa. Bogdan Străuţ, fotbalistul timişorenilor, e optimist şi speră să obţină măcar un punct din această dispută.
„Vom avea un meci foarte important, cu Viitorul, o echipă bună, talentată. Contează foarte mult ce rezultat vom face, pentru moralul echipei, e ultimul meci afară. Sper să venim cu punct sau cu puncte de acolo. Totuşi, jucăm cu liderul campionatului, noi nu ne gândim să schimbăm ierarhia, ne gândim doar la jocul nostru”, a declarat Străuţ.
Antrenorul Ionuţ Popa are probleme mari, el se gândeşte că va avea din nou trei meciuri într-o singură săptămână, iar lotul avut la dispoziţie e subţire.
„E o perioadă grea pentru noi, nu ştiu cum vom gestiona această situaţie. Ne gândim cum facem ca să fie bine, mă gândesc la subţirimea lotului. Avem deja etapă de etapă jucători suspendaţi şi accidentaţi. Am încercat să găsim cea mai bună variantă pentru noi să mergem de mâine (n.r. joi) la Constanţa, dormim acolo, iar vineri vrem să facem un antrenament şi să jucăm sâmbătă cu liderul. Trebuie să facem o echipă bună, şi să ne gândim că la două zile vine un alt meci, de cupa ligii, iar cinci – şase dintre titulari vor juca şi această partidă”, a mai declarat Popa.
Meciul de sâmbătă are loc de la ora 15 şi este televizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!