Demisia lui Sorin Drăgoi din funcţia de preşedinte al ACS Poli Timişoara a pornit o adevărată luptă pentru post. Unii se autopropun, alţii sunt susţinuţi prin diferite metode de către alţi „cunoscători”, dar „domn patron” Robu, anunţă că decizia nu a fost luată. El subliniază, într-o nouă postare pe reţeaua sa favorită, Facebook, că este responsabil pentru 90% din totalul finanţării clubului, probabil uitând că, de fapt, drepturile TV sunt singurele care fac acest club să mai trăiască. Edilul şef insistă că o decizie legată de numele urmaşului lui Drăgoi nu e luată, dar nici nu se va lua „în vreo redacţie de ziar”.
„După cum se cunoaște, dl Sorin Drăgoi a demisionat din funcția de Președinte al Clubului ACS Poli Timișoara. Constat cu amărăciune cum de îndată ce postul a devenit vacant, au și început speculațiile pe seama ocupării lui. O spun răspicat: orice nominalizare pt această funcție prin presă sau pe oriunde este fără nicio legătură cu realitatea! Eu încă nu mi-am stabilit opțiunea și, câtă vreme peste 90% din finanțare este obținută prin demersurile mele, sper că este clar pt oricine că viitorul președinte nu va fi desemnat la colț de stradă sau în vreo redacție de ziar, cum n-au fost nici precedenții!”, a anunţat Robu pe reţeaua socială.
În ultima vreme pentru funcţia de preşedinte al ACS Poli Timișoara printre numele sugerate se numără cel al actualului vicepreşedinte, Radu Birlică, al directorului departamentului sportiv Adrian Neaga, dar mai ales cel al consilierului lui Nicolae Robu, Ionuţ Nasleu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!