„E un meci important, U Cluj e o echipă ce luptă cu noi pentru rămânerea în prima ligă. Deci, înseamnă că vom avea un meci de şase puncte. Avem avantajul că jucăm acasă. Ne pregătim bine pentru meciul cu U Cluj. Dacă vom câştiga facem un pas mare pentru rămânerea în prima ligă. E un meci important, putem să şi pierdem sau să facem egal, dar noi mergem la victorie. Nu suntem mulţumiţi cu egal, vrem victoria. Dacă dominăm va veni şi rezultatul. Cred că e o mică finală. U Cluj a crescut mult din tur, dar noi ca grup suntem mai uniţi şi vrem să demonstrăm asta”, a declarat Gorobsov, înaintea partidei de campionat cu clujenii.
Mijlocaşul ofensiv al timişorenilor recunoaşte că formaţia sa are probleme la finalizare.
„Nu am marcat multe goluri, dar am avut meciuri bune cu Steaua şi Corona. Este o perioadă în care cred că mingea nu vrea să intre. Am marcat din 11 metri, din lovitură liberă, acum sper şi eu la un gol din acţiune. Clujul e o echipă foarte bună, e greu să-i marchezi gol. Dar noi suntem mai bine pregătiţi şi mai motivaţi”, a spus jucătorul.
De Paşti în cantonament
Nicolas Gorobsov va avea în acest an o experienţă inedită. El va petrece sărbătorile pascale în cantonament, o situaţie care nu a mai întâlnit-o în carieră.
„Sunt pentru prima dată de Paşte în cantonament. Nu am mai avut parte de aşa sărbători. Avem o masă specială duminică, cu un meniu mai lent”, a declarat Gorobsov.
El a mai spus că în Argentina şi în Italia, acolo unde a mai evoluat, nu se joacă de Paşte. „Asta e situaţia, trebuie să ne pregătim”, a mai spus acesta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!