Revenit la club, el a lăsat în urmă întâlnirea selecţionatelor şi se gândeşte deja la întâlnirea cu Târgu Mureş, din etapa a 11-a a Ligii 1, ce va avea loc sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 15, în direct pe Digi Sport. Pentru jucătorii timişoreni deplasarea va însemna reîntâlnirea cu fostul antrenor, Ioan Ovidiu Sabău.
„La Târgu Mureş vom avea un meci important. Este o echipă bună, ne aşteptăm la un meci dificil, mai ales că antrenor este Sabău, iar el cunoaşte bine jocul nostru. Sper să ne întoarcem la Timişoara cu toate cele trei puncte”, a declarat Pantilimon, după antrenamentul de luni seara. Tânărul portar al lui Poli a vorbit şi de situaţia echipei naţionale: „Eu cred că după meciul de sâmbătă nu mai putem să ne duelăm cu Franţa, pentru că au luat un avantaj serios pentru ocuparea primului loc. Cred că de-acum încolo, trebuie să ne gândim doar la locul 2”. Comparat cu marii portari ai României, mai ales cu Silviu Lung, Pantilimon vrea să rămână modest. „Silviu Lung a fost special pentru ce a făcut pentru această ţară şi eu sper să fiu bine de-acum încolo. Mă bucur că sunt în creştere şi că sunt apreciat pentru prestaţiile mele”, a mai declarat Pantilimon.
Citiți principiile noastre de moderare aici!