Zicu, Belu, Bărbuț, Hernandez, Llorente şi Ovidiu Popescu au fost, marţi dimineaţă, la cea de-a doua sesiune de teste medicale programată de club pentru echipă.
Printre cei prezenţi la verificări s-a aflat şi Daniel Rusu, un portar provenind de la centrul de copii şi juniori al clubului bănăţean. El s-a mai aflat şi în cursul anului 2015 la antrenamentele primei echipe.
A revenit la Timişoara, dar nu a fost la testele medicale
De jumătate de an, de la antrenamentele şi meciurile celor de la ACS Poli Timişoara lipseşte unul dintre cei mai buni fotbalişti. Este vorba despre brazilianul Pedro Henrique. El s-a accidentat grav în cantonamentul din vara anului trecut, înainte de începerea campionatului şi nu a evoluat în niciun meci din acest campionat.
Luni, el a revenit la Timişoara. Nu să se antreneze cot la cot cu echipa, el este încă în perioada de recuperare după accidentarea suferită.
„Abia aștept să joc! Mă bucur că am revenit la Timișoara și mă antrenez cu colegii mei. Treptat, voi intra în ritmul normal. În circa o lună și jumătate voi putea fi apt 100% pentru a evolua în meciuri oficiale”, a declarat Pedro Henrique.
El nu a fost nici luni şi nici marţi la testele medicale, dar a spus că se simte tot mai bine.
Pedro Henrique de Santana Almeida a fost golgeterul ACS Poli Timişoara în sezonul 2014-2015 al Ligii II, cu 11 reușite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!