După două săptămâni de pauză, ACS Poli are din nou un joc dificil, de această dată în deplasare, vineri, echipa merge la Turnu Severin, pentru partida de campionat cu Pandurii Târgu Jiu. O formaţie afectată de probleme financiare, dar care rămâne în continuare un adversar dificil, avertizează Ionuţ Popa.
„Ne-am pregătit în această perioadă de întrerupere, în plus am avut la antrenamente şi jucătorii accidentaţi, chiar dacă aceştia au avut un program de pregătire diferit. Am reuşit să ne punem la punct cu jocul echipei, dar şi fizic, chiar dacă echipa a avut o perioadă de încărcare maximă, cu meciuri foarte multe. Din păcate, s-a accidentat Bărbuţ, nu vom putea să-l folosim, în acest meci, el are entorsă”, a declarat antrenorul alb-violeţilor, Ionuţ Popa.
După ce a lăudat Viitorul lui Hagi ca fiind „cel mai”, acum Popa vorbeşte la fel şi despre Pandurii. De asemenea, el se plânge din cauza unui program infernal, cu jocuri unul mai tare ca celălalt.
„Întâlnim un adversar bun, după Steaua au cel mai bun lot. Noi nu trebuie să vedem Târgu Jiu aşa cum se spune în presă, ei au un lot superb, cu cinci – şase jucători de la ei noi aveam ca obiectiv câştigarea campionatului. Va fi un meci la fel de greu ca la Botoşani, la CFR Cluj sau la Craiova. I-am avertizat pe jucători că va fi unul dintre cele mai grele jocuri. Parcă e o făcătură programarea asta atât de grea, vor veni unul după altul jocuri extrem de grele. Va trebui să facem faţă, orice joc e o finală, ei trebuie să obţină victoria”, a mai declarat Popa
Scutaru şi Poparadu au revenit în lot, iar Vădrariu a reînceput pregătirile. De asemenea, Popa speră că va reveni şi Pedro Henrique, despre care spune că încă mai speră să ajute echipa.
Alin Şeroni consideră întâlnirea de vineri, de asemenea, extrem de dificilă.
„Va fi un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună. Nu ştiu ce e la ei la club, nu comentez situaţia altora, eu sper să venim de acolo cu unu sau trei puncte. Sper să obţinem un rezultat pozitiv. Încercăm să facem cât mai multe puncte în această perioadă. Pentru noi a fost foarte bună această pauză, am avut şi două antrenamente pe zi. Important este să fim apţi la ora jocului, să putem scoate un rezultat pozitiv. Voi juca oriunde e nevoie şi unde mă va pune antrenorul”, a declarat Şeroni, joi.
Întâlnirea dintre Pandurii şi ACS Poli Timişoara are loc vineri, de la ora 20.30, fiind televizată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!