Clubul german a pus la dispoziţia fanilor români
alte 2000 de bilete pentru care s-au putut face
rezervări până duminică seara. Acestea
au costat 27 de euro şi s-au vândut aproximativ
300. Suporterii vor pleca în Germania cu un autocar
şi zece microbuze închiriate, dar şi cu
maşini personale. Plecarea se va face marţi de la
ora 18, din zona Catedralei Mitropolitane, iar sosirea la
Stuttgart este preconizată miercuri, în jurul
prânzului.
Comunitatea românilor din Germania este
alături de Poli
Fanii care nu au reuşit să-şi cumpere
bilete din ţară o pot face la Stuttgart. La
stadionul Mercedes Benz va exista o casierie
specială, rezervată românilor, de unde
se pot achiziţiona biletele la meci. Poli va fi
susţinută, în Germania, şi de un
număr mare de suporteri care locuiesc în
zona Baden Wurtenberg.
Conform liderilor suporterilor bănăţeni,
numărul acestora va fi în jur de 200. De
asemenea, Poli va fi susţinută şi de 50
de fani ai echipei Borusia Monchengladbach, care se
află în relaţii bune cu suporterii
timişoreni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!