El nu a excelat prin jocul prestat la Manchester, unde a fost folosit ca titular, dar speră că se va achita cu brio de sarcinile trasate de antrenor în meciul cu Steaua. „Atât noi, cât şi ei suntem într-o formă destul de bună. Suntem pregătiţi de această partidă, una de angajament maxim. Contra Stelei va trebui să abordăm diferit disputa, practic se vor înfrunta două formaţii de valori sensibil egale. Mă simt bine, pot evolua 90 de minute”, a spus Burcă, sâmbătă, la Timişoara. El a mai subliniat că echipa are un moral bun şi că înfrângerea din Anglia nu a afectat capacitatea de concentrare a fotbaliştilor.
Ritmul alert la care Poli Timișoara a trebuit să facă faţă în ultimele zile nu poate fi invocat pentru apariţia oboselii, a spus tehnicianul Vladimir Petrovic. „Nu este uşor să joci într-un asemenea ritm. Am jucat opt meciuri într-o singură lună. Nu trebuie să ne plângem, şi Steaua a jucat joi în cupele europene”, a declarat tehnicianul alb-violeţilor.
Antrenorul sârb este sigur că elevii săi vor fi foarte motivaţi în întâlnirea derby cu Steaua. „Fiecare jucător vrea să joace astfel de meciuri, cum sunt derby-urile sau confruntările din cupele europene. Un fotbalist se simte cu adevărat sportiv în asemenea jocuri. Pentru derby-uri, jucătorii se pregătesc singuri. Numai denumirea de derby îi atrage şi îi motivează. Adversarii de duminică sunt o echipă periculoasă, compactă la mijloc. Este o formaţie cu jucători buni”, a mai spus Petrovic.
Întâlnirea din Ghencea va începe de la ora 20 şi va fi transmisă în direct de postul Digisport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!