„Ne aflăm în fața unui meci important, împotriva unei echipe care ne-a bătut în Cupa României, o echipă care ne-a dat atunci trei goluri. Vom juca împotriva unei echipe bine organizate, cu jucători masivi, bine determinată. Cu siguranță, nu vom avea un meci ușor”, spune Dan Alexa, antrenorul ACS Poli Timişoara.
El a vorbit de una dintre principalele probleme cu care echipa se va confrunta: „Starea terenului am înțeles că e foarte proastă, dar indiferent ce va fi, megem să jucăm. Suntem într-un moment bun, dar nu va fi ușor. Voi încerca să mă adaptez și eu la ceea ce va fi acolo. E normal ca jocul să fie să influențat de starea terenului. Să nu uităm, Pâncota în ultimele două meciuri de acasă au marcat 7, au un stil mai aparte de joc”.
În ce măsură ar putea influenţa înfrângerea din cupă psihicul jucătorilor timişoreni? Tehnicianul speră că a trecut destul timp de la acel meci.
„Cred că a trecut ceva timp de la el. Sigur, a fost o înfrângere ce și-a pus amprenta pe noi atunci, după acea întâlnire am pierdut la Vâlcea. Sigur, a fost o înfrângere pe care nu o preconizam. Dar, cum am spus, Pâncota e o echipă deteminată, bine organizată și în special acasă fac meciuri bune”, a mai declarat Alexa.
Cartonaşe şi accidentări
Timişoara se confruntă tot mai des cu problema cartonaşelor galbene. Întrebat dacă acest lucru trebuie remediat, Alexa şi-a adus aminte de ce era numit „Chirurgul”.
„Eu am fost un jucător care lua foarte multe cartonașe. De câte ori vorbea cu mine antrenorul să am grijă, nu mai eram eu și nu mai eram în largul meu. Avem jucători care să îi înlocuiască pe cei cu probleme. Oricum va fi trebuie să câștigăm la Pâncota”, a mai spus Alexa.
Probleme sunt oricum la echipă.
„Lazăr va suferi o operație la genunchi, nu e grav, dar va sta cel puțin o lună. Probabil Ovidiu Petre, fiind terenul greu, el vine după o accidentare destul de lungă. Dragomir e la echipa națională și Keita suspendat”, a încheiat Alexa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!