Sabău a încropit o echipă cu ce a avut la dispoziţie, pe banca de rezerve. Alături de portarul Pantilimon s-au mai aflat doar „renegaţii”, Chiacu şi Mejia, aduşi de nevoie de la echipa a doua, plus tânăra speranţă Fuchs. Braşov a deschis scorul în minutul 10, prin Savic, după ce fundaşii Timişoarei s-au încurcat unul pe altul în propriul careu. Savic a şutat şi balonul a ricoşat peste Taborda, rămas la pământ. În minutul 16 diferenţa a fost majorată, prin golul marcat de Cristescu, apărarea gazdelor fiind total depăşită, şi Braşovul a majorat diferenţa pe tabela de marcaj la 0 – 2. Spre finalul primei reprize, galeria, care dealtfel a încurajat echipa tot meciul, a cedat şi i-a transmis un mesaj foarte clar antrenorului Sabău. Banner-ul ţinut ridicat mai multe minute a fost foarte explicit: „Un an întreg te-am supărat, acum pe final de campionat te vrem plecat”.
Prima fază cât de cât clară a celor de la Poli a apărut de abia în minutul 53, atunci când Curtean a reuşit să trimită mingea spre poarta apărată de Mincă, dar acesta a prinsi uşor balonul. Acelaşi Curtean a prins o bombă de la marginea careului, în minutul 59, când mingea a trecut puţin peste poarta oaspeţilor. El a reuşit din nou să creeze o fază frumoasă, în minutul 62, după un dribling frumos, şutând la mică distanţă de stâlpul din stânga al porţii.
„Renegatul” Chiacu a redus din handicap în minutul 64. În minutul 74, Taborda a realizat cea mai gustată fază a meciului. El a respins de la marginea careului propriu o minge ce se îndrepta spre gol, nu a renunţat şi a alergat până la jumătatea terenului pentru a opri balonul să iasă în aut. Prin modul în care a abordat faza, a dat un exemplu pentru întreaga echipă, fiind aplaudat minute în şir de cele câteva mii de spectatori. La ultima fază importantă a meciului, Taborda şi-a lăsat goală poarta şi a plecat în careul advers. Mingea s-a plimbat în faţa porţii, dar a refuzat să intre în poartă, privând Timişoara de un egal meritat.
Cel două formaţii au început partida în următoarele componenţe:
FC Timişoara: Taborda, Bourceanu, Luchin, Brezinsky, Maxim (min. 46 – Chiacu), Curtean, Alexa, Magera, Sepsi, Goga (min 75 – Mejia), Cociş
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
FC Braşov: Mincă (min. 90 Kajcsa), Stancu, Abrudan, Ezequias, Ionescu, Cristescu, Grigore, Nene, Munteanu, Savic (min. 84 – Hatnagy)
Antrenor: Viorel Moldovan
Arbitri: Ovidiu Haşegan, Miklos Nagy, Dorin Mudura.
Citiți principiile noastre de moderare aici!