Poli Timişoara va întâlni joi seara, de la ora 20.30, pe stadionul Dan Păltinişanu, echipa finlandeză Mylykosken Pallo, în manşa retur a turului trei a Europa League. „Chiar dacă am învins în primul meci, nu îmi doresc să abordăm lejer returul. Nu este un meci de antrenament, este unul european, pot totuşi spune că este un antrenament tare, înaintea meciului de duminică. Vreau să marcăm cât mai multe goluri.”, a spus Petrovic. „Vrem o victorie în meciul cu Mypa pentru a avea linişte în meciul de duminică din campionat, cu CFR Cluj”, a declarat Alexandru Curtean, prezent şi el la conferinţa de presă de dinaintea meciului de Liga Europa. Referitor la lot, tehnicianul sârb a anunţat că nu s-a gândit să folosească mai puţin primul 11 pentru a menaja jucătorii înaintea meciului cu CFR. De asemenea, Zicu ar putea juca: „Nu va fi titular ci va fi în teren cât îi permite forma fizică”. Petrovic a mai spus că mijlocaşul Cosmin Contra va fi cel mai probabil titular. De post nu mai este atât de sigur Pantilimon, el nu a excelat nici în primul meci de Europa League, în urma unei gafe din partea sa Mypa a egalat, dar nici în campionat.
De celalaltă parte, finlandezii vor să pară încrezători în şansa lor şi spun că vor da totul în teren pentru a obţine calificarea în turul următor. „Nu am venit în concediu ci am venit să profităm de şansa noastră, eu cred că mai avem şanse. În prima partidă ne-a surprins forţa atacului Timişoarei, mai ales prestaţia lui Magera”, a declarat antrenorul celor de la Mypa 47, Janne Lindberg.
Citiți principiile noastre de moderare aici!