Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a apelat pentru partida de mâine la următorii jucători: Pantilimon şi Taborda (portari), Bonfim, Luchin, Brezinsky, Nibombe, Sepsi, Chiacu, Fuchs, Alexa, Bourceanu, Curtean, Chiţu, Magera, Ionescu, Kozak, Goga, Parks, Mejia.
Istoria rezultatelor dintre cele două formaţii este una în favoarea timişorenilor. Gloria Bistriţa nu a mai reuşit să se impună contra lui Poli, într-un meci de campionat, din luna aprilie a anului 2003, atunci când ardelenii au câştigat pe teren propriu cu 2-0. De atunci, FC Timişoara a câştigat în şapte partide, consemnându-se în rest şase remize. Anul trecut, Timişoara a câştigat şi partida directă cu Gloria Bistriţa, din sferturile Cupei României, cu scorul de 2-0, într-un meci desfăşurat pe teren neutru, la Cluj. În turul actualei ediţii de campionat, într-o partidă disputată pe stadionul Valentin Stănescu din Bucureşti, Poli s-a impus cu scorul de 1-0, unicul gol fiind reuşit de Magera, în minutul 74.
Partida de mâine va fi condusă de Alexandru Deaconu (Bucureşti), Sebastian Gheorghe (Suceava), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ). Rezervă: Bogdan Hanceariuc (Iaşi). Observator: Cornel Sorescu (Piteşti).
Citiți principiile noastre de moderare aici!