Cele două formaţii s-au chinuit din toate puterile să ofere un spectacol cel puţin decent pentru mâna de spectatori care au hotărât să-şi testeze sănătatea pe un stadion îngheţat. Îngheţaţi au fost şi fotbaliştii din teren, iar partitura tehnică pusă în operă de cei doi antrenori nu a prea fost una extraordinară, în consecinţă şi jocul prestat a fost unul şters.
Poli nu a început meciul chiar rău, în primele câteva minute de la primul fluier al lui Alexandru Tudor a avut vreo două ocazii, ratate de Zicu şi Helder. Cel din urmă s-a trezit, în 6 metri, singur cu portarul gazdelor, a lovit mingea cu capul şi a trimis-o direct în goalkeeper. Şi cam atât…
A urmat la rând Braşovul. Pantilimon s-a nimerit bine pe direcţia mingilor şutate de Ionescu şi de Hadnagy şi a reuşit să respingă loviturile gazdelor. Repriza s-a terminat cu aceste ocazii, fără niciun efect pe tabela de marcaj.
Nici cea de-a doua jumătate nu a adus nimic spectaculos. Cea mai mare ocazie a reprizei a doua a aparţinut lui Magera. El s-a trezit în careu cu o minge bâlbâită de apărarea Braşovului şi de la doar şapte metri a reuşit o transformare superbă, balonul trecând la câţiva metri pe deasupra porţii lui Mincă. Din păcate, lovitura ar fi contat doar dacă vorbeam de buturi la rugby, nici într-un caz de un gol la fotbal.
Antrenorul Contra nu a putut să stea deoparte şi în minutul 75 şi-a dat jos echipamentul de antrenor şi a predat partea tehnică lui Vali Velcea, intrând în teren. El a încercat dar nu s-a prea putut, mai mult, a încasat şi un cartonaş galben, după un fault asupra fostului său coleg, Vali Bădoi, acum la braşoveni.
O altă mare ocazie pentru oaspeţi a fost ratată de „diamantul” Zicu. El a trimis alături de poartă din şase metri, după o centrare excelentă primită de la Sepsi. Era minutul 86 şi un gol ar fi închis în mod sigur meciul. Nu a fost să fie şi partida s-a terminat la fel cum a început: 0 – 0.
Cele două formaţii au început partida în următoarele componenţe:
FC Braşov: Mincă, Rusu, Bălaşa, Oros, Cristi Ionescu, Bădoi (Dumitru – min. 86, Ilyeş, Cristescu, Năstăsie (Viveiros – min. 62), Hadnagy, Dedu (Badea – min. 69).
Rezerve: Marc, Badea, Lamine, Majernik, Viveiros, Dumitru, Drăgan.
FC Timişoara: Pantilimon, Scutaru, Luchin, Cisovsky, Sepsi, Alexa, Magera (Goga – min 92), Helder, Tameş (Contra – min 75), Zicu, Axente (Nikolic – min. 84).
Rezerve: Taborda, Zaluschi, Mera, Nikolic, Goga, Contra, Burcă.
Arbitri: Alexandru Tudor (Bucureşti), ajutat la tuşe de Aurel Oniţă (Constanţa) şi Mircea Orbuleţ (Bucureşti).
Cartonaşe galbene: Năstăsie (min. 20), Hadnagy (min. 29), Magera (min. 36), Oros (min. 74), Contra (min. 83)
Citiți principiile noastre de moderare aici!