Poli Timișoara are totuşi avantajul de a fi învins în deplasare, 1 – 0 la CSM Râmnicu Vâlcea, spre deosebire de colegii de la Gloria care au învins pe terenul propriu.
Dorinţa lui Vali Velcea de a încheia turul de campionat cu un meci care să lase o impresie bună suporterilor proprii a fost salvată de Lepmets, de două ori, respectiv de Scutaru, cei doi jucători scăpând Poli Timișoara de un 3 – 0 la pauză. Într-un meci de vacanţă, în care poliştii au intrat mai greu în joc, iar gazdele de la Vâlcea au vrut victoria doar în prima repriză, Timişoara s-a impus în deplasare, cu un 1 – 0 economicos, dar folositor pentru clasament. Reuşita unică a meciului poartă marca lui Mircea Axente, atacantul bănăţenilor intrând pe gazon doar în repriza a doua.
Meciul a început destul de greu pentru polişti. Elevii lui Velcea au părut puţin deconectaţi de la miza unui meci de final de sezon de toamnă-iarnă în care Poli Timișoara stătea confortabil în fotoliul de lider. Jocul primei reprize a fost unul încâlcit, în care cel mai bine s-au descurcat vâlcenii. Aceştia au avut câteva ocazii clare, ocazii pe care scria destul de clar gol. În două episoade înger salvator a fost portarul Sergey Lepmets, iar a treia oară, atunci când golgheterul oaspeţilor a fost depăşit, căpitanul Scutaru a scos mingea de pe linia porţii. Timişoara nu a contat aproape deloc în atac în primele 45 de minute, Goga şi Ricketts nereuşind să se apropie măcar de gol.
Singura reuşită a meciului a venit în repriza a doua, de abia în minutul 71. Tosaint Ricketts a reuşit să pătrundă pe partea dreaptă a careului advers, iar din colţul careului mic a şutat mingea spre poartă. Mingea a lovit bara porţii de unde a ricoşat la Axente. Acesta a îndeplinit formalitatea necesară şi a înscris pentru o victorie la final meritată a bănăţenilor.
Poli Timişoara termină turul campionatului pe locul doi al seriei Vest a Ligii B. O face la egalitate de puncte cu Gloria Bistriţa, echipa de pe prima poziţie, cele două fiind despărţite doar de golaverajul mai bun al ardelenilor, realizat în ultima etapă.
Pentru Poli Timișoara urmează un meci mult mai dificil, este vorba de cel din Cupa României, cu Gaz Metan Mediaş, contând pentru sferturile de finală ale competiţiei. Întâlnirea va avea loc pe 8 decembrie, pe stadionul Dan Păltinişanu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!