Vă reamintim că Poli a avansat în turul următor al Cupei după ce a trecut de Naţional Sebiş, cu scorul de 2 – 1. Ei pregătesc deja partida de campionat cu Gloria Bistriţa. Întâlnirea va avea loc în localitatea ardeleană, fiind programat luni, 12 septembrie, de la ora 19,00.
Site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor a anunţat şi brigada care va oficia la următoarea partidă a echipei timişorene. Astfel, la meciul Gloria Bistrita – FC Politehnica, arbitru de centru va fi bucureşteanul Alexandru Deaconu, iar asistenţi Ionel Popa (Pascani) şi Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava). Arbitru de rezervă a fost delegat Gheorghe Mihai Prodan (Cluj), iar observator de arbitri Laszlo Sajtos (Sibiu). Partida contează pentru etapa a 4-a din Liga II, seria a doua.
Începând de miercuri, la Poli Timisoara a participat la antrenamente şi noul portar împrumutat din Italia. Este vorba despre Mario Kirev. El este născut pe 15 august 1989, la Dupnica, în Bulgaria. Jucătorul a fost împrumutat pentru un sezon de la Juventus Torino.
Goalkeeper-ul a fost lansat de Slavia Sofia şi a mai fost împrumutat de gruparea italiană la echipele elveţiene Grasshoppers Zurich şi FC Thun. Kirev măsoară 1,99 metri şi cântăreşte 94 de kilograme. Deocamdată, el nu a făcut niciun fel de declaraţii. În zilele viitoare, la Poli urmează să sosească şi Nicolas Gorobsov, un argentinian cu cetăţenie italiană ce va fi împrumutat tot din Italia. El este deţinut în coprprietate de Vicenza şi AC Torino.
Poli s-a distrat cu National Sebis intr-un amical sustinut la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!