Din păcate pentru FCM Târgu Mureş, acel „aproape” din diferenţa de jucători dintre cele două sezoane a făcut diferenţa. Ianis Zicu a dovedit că forma bună pe care o traversează nu este doar o întâmplare şi a reuşit două noi goluri, de această dată în faţa celor de la Târgu Mureş. După nu mai puţin de cinci goluri la final a fost FCM Târgu Mureş – Poli Timişoara: 2 – 3.
Publicul a gustat din plin meciul, au fost faze de poartă multe şi frumoase, dublate de un arbitraj destul de corect pentru a nu influenţa decisiv jocul. Scorul a fost deschis relativ repede, de Stere, chiar în minutul 2, după un şut de generic reuşit din centrul careului polist. Timişorenii nu au cedat şi, în minutul 19, după o pasă excelentă venită de la Magera, noul idol al tribunelor timişorene, Ianis Zicu, a marcat de la 11 metri în poarta gazdelor. Pantilimon a dovedit încă o dată că este încă tânăr şi că mai are de învăţat, el a devenit statuie la un corner executat de târgumureşeni, în minutul 27, mingea a plutit prin careul poliştilor şi Munteanu nu a făcut decât o formalitate, împingând mingea în poarta goală a Timişoarei. Acesta a fost scorul primei reprize, nimeni nu prevedea însă ce se va întâmpla în cea de a doua parte a meciului.
Inspiraţia lui Contra l-a trimis în teren pe Chiacu, bănăţenii au forţat, au scos un fundaş, pe Burcă, şi l-au trimis în teren pe Hristu. Nu trec decât şase minute de la reluarea jocului şi cel de-al doilea machidon al lui Poli Timișoara reuşeşte să aducă egalitatea pe tabela de marcaj: 2 – 2. De altfel, Chiacu a arătat în teren o poftă de joc destul de mare, dovedind că nu a fost o investiţie chiar rea pentru Timişoara. Reţeta de succes a victoriei de la Târgu Mureş a fost finalizată de acelaşi Ianis Zicu, el a marcat în minutul 81, după ce a profitat de jocul greşit la ofsaid al gazdelor. Ianis a ajuns cu balonul în colţul din stânga al careului mic după ce a driblat vreo doi apărători de la gazde, a şutat din unghi şi a adus victoria pentru clubul alb-violet. Aşadar, sâmbătă, la Târgu Mureş, putem spune că golurile victoriei timişorene au fost „exclusiv machidone”. Efortul elevilor lui Cosmin Contra a fost pe deplin răsplătit şi, dacă etapa trecută nu s-a putut, iată că după meciul de sâmbătă Poli Timișoara a urcat pe primul loc al clasamentului Ligii 1.
Cele două echipe au început partida în următoarele alcătuiri:
FCM Târgu Mureş: Caparco, Vagner, Cordoş, Munteanu, Fernandes, Topic, Ba (Vasilache – min 77), Onicaş, Stere, Florin Dan (Astafei – min. 33), Didi Roman – min. 70).
Rezerve: Steţca – Cr. Pop, Szilagyi, Fl. Stîngă, Vasilache, Dan Roman, Astafei.
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
FC Timişoara: Pantilimon, Scutaru, Cisovsky, Burcă (Chiacu – min. 46), Sepsi, Helder, Alexa, Magera (Goga – min. 59), Zicu, Curtean (Bourceanu – min 71), Axente.
Antrenor: Cosmin Contra
Rezerve: Taborda – Luchin, Bourceanu, Tameş, Nikolici, Goga, Chiacu
Cartonaşe galbene: Onicaş – min. 21, Astafei – min. 34, Zicu – min. 37, Burcă – min 44, Ba – min- 57, Goga – min. 90
Arbitri: Cristian Balaj (Baia Mare)-Zoltan Szekely (Baia Mare), Octavian Şovre (Oradea).
Citiți principiile noastre de moderare aici!