Ca o dovadă a importanţei acordate acestui eveniment, la FRF s-au prezentat patronul Marian Iancu şi preşedintele Gheorghe Chivorchian. Desigur, cei doi au venit la discuţii însoţiţi şi de mai mulţi avocaţi. După scurt timp, Marian Iancu a ieşit de la discuţii, anunţând că juriştii care reprezintă clubul se vor ocupa în continuare de susţinerea dosarului de licenţiere. La ieşirea de la discuţii Iancu a înţepat principala contracandidată a Timişoarei la titlu, Oţelul Galaţi: “Galaţiul tot speră că nu vom lua licenţa? Aici nu este fotbal, ci ştiinţa. Nu avem nici cea mai mică temere, pentru că sîntem în regulă”.
O decizie definitivă referitoare la acordarea sau nu a licenţei nu se va lua acum. După susţinerea dosarului va avea loc analiza acestuia, o hotărâre urmând să se ia ulterior.
Citiți principiile noastre de moderare aici!