Chiar dacă la Poli e criză financiară, numele clubului bănăţean încă mai atrage jucători de calitate. Ultimul pe lista celor care vor sosi la Poli este un jucător ce a evoluat tot sub culorile alb-violet, dar la FC Argeş. Unul dintre golgheterii Ligii B, Rover Cârstea şi-a dat deja acordul verbal pentru a evolua din retur la Politehnica Timişoara. Interesul timişorenilor pentru fotbalistul argeşean nu este unul nou, el a fost lăudat chiar şi de antrenorul Vali Velcea atunci când echipa sa a susţinut meciul împotriva FC Argeş.
Deocamdată sunt vehiculate două variante legate de transferul jucătorului. Prima, cea lansată de presa piteşteană vorbeşte despre un împrumut până la vară, urmată de un transfer definitiv în cazul în care Cârstea confirmă. Conform altor informaţii, apropiate celor doup cluburi, Rover va semna un contract cu o durată de cinci ani. Deocamdată acordul nu a fost semnat, dar la revenirea la club a preşedintelul executiv Gheorghe Chivorchian, acesta va fi parafat, undeva în primele zile ale lunii ianuarie. Despre suma de transfer, aceasta este undeva între 100.000 şi 200.000 de euro
Rover Cârstea a jucat 35 de meciuri în tricoul lui FC Argeş, marcând 15 goluri. Având în vedere suma mică de transfer şi perspectivele bune oferite de atacant, mişcarea se dovedeşte una bună pentru Politehnica Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!