Înfrângerea din meciul cu Pandurii l-a făcut pe Ionuţ Popa să fie mai pesimist ca niciodată. El spune că oltenii sunt ca şi salvaţi, iar echipa sa ar trebui să învingă duminică, măcar pentru loc de baraj.
„Noi suntem cei vinovaţi pentru meciul pierdut, iar jocul de mâine vine după dezastru. Eu vreau să îi fac pe jucători să lupte până la capăt pentru onoare. Am luptat ca să ajungem într-o situaţie care era bună”, spune Popa.
El a vorbit despre arbitrajul din meciul cu Pandurii, atunci când Pedro Henrique a fost eliminat justificat, dar insistă că şi căpitanul adversarilor ar fi trebuit să primească roşu, el faultând de mai multe ori după ce a primit cartonaș galben.
„Apar momente în care echipele sunt avantajate sau dezavantajate”, spune Popa legat de subiect. Mai mult, antrenorul ACS Poli Timișoara spune că îi este frică de modul cum va fi arbitrat în ultimele partide, insistând mai mult asupra acestui aspect şi nu asupra jocului echipei.
Aşa cum a anunţat deja, tehnicianul va face o serie de schimbări în formaţia trimisă în teren, chiar dacă nu ştie ce va însemna aceasta.
„Voi face cinci sau șase schimbări. Avem ultimul antrenament, voi stabili și echipa, iar dacă nu apar rezultate, antrenorul are două opțiuni, fie să schimbe sistemul, fie jucătorii”, a mai declarat Popa.
Partida dintre ACS Poli Timişoara şi ASA Târgu Mureş are loc duminică seara, de la ora 20.30, pe stadionul “Dan Păltinişanu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!