Cătălin Straton, portarul titular din poarta ACS Poli Timişoara, spune că partida de duminică seara, cu cei de la Pandurii Târgu Jiu, ar fi trebui să se termine la egalitate 1 – 1, dar acordarea, nejustificată, a loviturii de la 11 metri pentru oaspeţi a influenţat soarta jocului.
„Nu comentez eu arbitrajul, dacă este cineva în măsură să comenteze arbitrajul, sunt cei din conducere și antrenorul nostru. Referitor la meci, cred că la 1-1 aveam șanse să câștigăm și noi. Dar când cineva rupe echilibrul chiar așa, la o fază la care, în niciun caz, din punctul meu de vedere, nu este penalti, cred că nu mai este nimic de spus. Eu cred că dacă nu se dădea acel penalti, noi nu pierdeam acest meci”, a declarat Straton, după meci.
Sportivul este de părere că actuala sa echipă va reuşi să termine cu bine campionatul, chiar dacă situaţia nu este una ideală.
„Trebuie să mergem mai departe, să strângem rândurile, să câștigăm puncte, pentru că avem un grup frumos, unit și sunt sigur că alături de domnul Ionuț Popa, în care am mare încredere, o vom scoate la capăt toți, pentru că suntem o familie frumoasă”, mai spune Straton.
Speranţele bănăţenilor se leagă şi de eliminarea depunctării de opt puncte dictată de federaţie.
„Am înțeles că nu vor rămâne -14, că se vor mai tăia din ele, și vor rămâne -6. Oricum ar fi, trebuie să mergem la Astra și la celelalte echipe, să luăm puncte. Alte variante nu avem”, a încheiat Cătălin Straton.
Articole pe aceeași temă:
Timisoara pierde dupa un meci cu arbitraj ciudat. ACS Poli – Pandurii Targu Jiu: 1 – 3
Citiți principiile noastre de moderare aici!