Proiectul de hotărâre privind alocarea unor sume de bani pentru fotbaliştii de la Poli va fi introdus în plenul Consiliului Local Timişoara de marţi, 24 aprilie.
„Sunt vizaţi jucătorii echipei 1 şi 2 şi toate grupele centrului de copii şi juniori. Banii vor fi daţi direct jucătorilor pe stat de plată şi reprezintă indeminzaţia lunară, suplimente nutritive, alimentaţia de efort şi premii pentru victorii (doar pentru jucătorii echipei 1). Aceşti bani nu vor intra în contul clubului şi nu reprezintă compensaţii la datoriile pe care clubul le are faţă de jucători”, a explicat viceprimarul Timişoarei Adrian Orza.
Pentru echipa mare de la Poli, sumele se ridică la circa 10.000 de lei de jucător pentru perioada de la începutul anului până în prezent, iar în lot sunt 26 de persoane la prima echipă, a afirmat Orza. Per total, cu fotbaliştii de la echipa a doua și grupele de la centrul de copii şi juniori, care vor primi ceva mai puțini bani, şi antrenori, vorbim despre o suma totală de 750.000 de lei.
„Jucătorii de la Poli au trecut recent şi printr-o grevă japoneză, au jucat cu banderole pe mâini… Ei totuşi reprezintă oraşul, echipa asta reprezintă oraşul alături de baschetbalişti, rugbişti, şi se află în impas. Credem că pe moment putem veni cu această soluţie financiară care este perfect legală şi precizez încă o dată că aceşti bani nu vor intra în contul clubului”, a adăugat viceprimarul.
Rămâne de văzut dacă aleşii locali vor fi de acord, marţi, cu această alocare de fonduri.
Apel catre oamenii de afaceri sa salveze Poli Timisoara
CJ Timis nu plateste datoriile lui Iancu, dar continua negocierile pentru preluarea clubului
Citiți principiile noastre de moderare aici!