Problemele de lot şi seria de multe meciuri desfăşurate se văd în parcursul celor de la ACS Poli. Echipa a avut vineri un meci dificil, la Voluntari, cu o echipă deloc rea. După ce a fost condusă, Timişoara a egalat, dar a fost învinsă cu un gol reuşit de gazde în repriza a doua.
Voluntari a deschis scorul în minutul 9, la o fază încurcată în careul timişorenilor. A fost un corner, mingea a ricoşat la Cernat, acesta a şutat puternic, iar Balaur, aflat în poziţie suspectă de ofsaid în momentul şutului, a beneficiat de un ricoşeu nefericit de la Cânu, a preluat mingea şi de la doar câţiva metri l-a învins pe Straton. Timişoara a reuşit să egaleze câteva minute mai târziu, prin Pedro Henrique, dar reuşita a fost anulată pentru un fault al brazilianului la portarul advers. În minutul 25 el va mai înscrie o dată, ACS Poli egalând. În prim planul acţiunii a fost din nou Pedro, el a căzut în careul Voluntariului, arbitrul acordând penalti destul de uşor, atacantul timişorean ştiind când să cadă. Tot el execută şi egalează. La pauză era 1 – 1, cumva echitabil pentru desfăşurarea partidei, una destul de bună.
Din păcate, gazdele au mai înscris o dată, pentru 2 – 1, în minutul 49, prin Popadiuc. Straton a reuşit să atingă balonul, acesta a lovit bara porţii timişorene şi s-a oprit în gol. Chiar dacă au încercat obţinerea egalării, timişorenii au fost lipsiţi de succes. Totuşi, echipa păstrează un avantaj de cinci puncte faţă de echipele de sub ea.
FC Voluntari: Balauru, Maftei, Balaur, Cazan, Acsinte, Lazăr, Novac, Căpățână, Cernat – Popadiuc, Bălan.
Rezerve: Bornescu, Achim, Marinescu, Deac, Voduţ, Filipov, Ivanovici
Antrenor: Claudiu Niculescu.
ACS Poli Timișoara: Straton,Neagu, Bocșan, Cânu, Novak, Artean, Soljic, Bărbuț, Popovici (90 Bârnoi), Fucek (82 Drăghici), P. Henrique.
Rezerve: Curileac, Haruț, Șeroni, Ignea, Drăghici, Bârnoi, Mailat.
Antrenor: Ionuț Popa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!