„Jucătorii sunt pregătiţi, au făcut un meci foarte bun cu Clujul şi cred că dacă se antrenează bine pot câştiga cu Steaua. Meciul trebuie câştigat”, a declarat vineri Sabău. Întrebat dacă problemele echipei steliste pot ajuta Timişoara, Sabău a spus că situaţia este cu două tăişuri: pe de o parte situaţia bucureştenilor poate fi speculată, pe de altă parte situaţia dificilă îi poate stimula pe stelişti, să depăşească situaţia actuală prntr-un efort suplimentar.
Singurul absent pentru partida de dumincă este căpitanul Dan Alexa, care este suspendat pentru cumul de cartonaşe. În ceea ce priveşte unsprezecele de început, este sigur că Taborda rămâne titular în poartă. Întrebat dacă îl va folosi din nou pe Contra titular, la fel ca în partida cu CFR, Sabău a spus: „Voi vedea în ce formă este şi voi decide, rămâne de stabilit cu cine voi începe meciul”.
Din nou, tehnicianul s-a referit la calitatea foarte slabă a campionatului, dar şi la faptul că nu se promovează tinerii: „Când am început eu fotbalul, la selecţii veneau 50 – 60 de copii deodată, ţi se spunea să nu mai vii pentru că nu mai sunt locuri. Atunci nivelul diviziei C era la ce nivel este prima divizie acum. Din păcate, văd tot mai des că la divizia a treia, în loc să se promoveze tinerii joacă fotbalişti de 40 de ani aflaţi la final de carieră. Infrastructura este deficitară, terenurile sunt proaste. Trebuie totuşi să recunosc că la nivel de organizare cluburile din prima ligă sunt foarte bine puse la punct. Este un campionat extrem de dur”, a mai subliniat Sabău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!