Visul suporterilor de a recupera patrimoniul, culorile şi mai ales numele de FC Politehnica va deveni realitate în următoarele săptămâni. Aceasta după ce decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti nu a mai fost contestată de italianul Claudio Zambon, cel acuzat că a preluat ilegal numele şi patrimoniul sportiv al clubului. Sosit la Timişoara ca investitor al echipei de fotbal, Zambon nu s-a mai înţeles cu cei din oraşul de pe Bega şi a mutat echipa Poli iniţial la Drăgăşani, ulterior la Bucureşti, unde o formaţie sub numele de Poli Timişoara a evoluat în liga a patra.
Marian Iancu a atacat în instanţă modul în care italianul ar fi preluat patrimoniul clubului. La final, Curtea de Apel Bucureşti a decis în favoarea sa şi a emis o decizie în acest sens. Succesul a fost anunţat, în premieră, la jumătatea lunii noiembrie, chiar dacă Zambon mai putea contesta decizia instanţei. Iată că acest termen s-a îndeplinit în urmă joi. Cum italianul a decis să nu atace decizia, aceasta va deveni executorie. Procedura judiciară se va finaliza în cel mai scurt timp. Marian Iancu a şi anunţat deja că odată cu aplicarea deciziei executorii va opera la Registrul Comerţului schimbarea de denumire a clubului. În ceea ce priveşte folosirea numelui de FC Politehnica Timişoara şi în Liga 1, conform regulamentelor aceasta nu se va putea produce în cursul campionatului ci numai după finalizarea acestei ediţii. Totuşi, Iancu speră să aibă sprijinul FRF, care să permită utilizarea numelui încă din primele etape ale returului.
M. Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!