După meciul de duminică seara, cu CFR Cluj, el a declarat: „Sunt fericit pentru acest rezultat, pentru ambiţia pe care au manifestat-o băieţii şi pentru ritmul pe care l-am avut în special în prima repriză. În partea secundă am avut două ocazii mari, dar şi ei, numai intervenţia lui Pantilimon din ultimele minute a făcut ca scorul să rămână 0-0. Consider rezultatul ca unul echitabil şi mă bucur că am rămas pe primul loc. Am riscat, dar nu s-a văzut. Intenţia mea a fost ca Vršic să fie al doilea atacant, însă el nu a intrat cum trebuia. Însă vom avea timp săptămâna viitoare să analizăm randamentul fiecăruia şi ce îmbunătăţiri trebuie făcute”.
„Avem o echipă care nu este obişnuită să joace în acest ritm. Pentru prima dată în istoria clubului se joacă 30 de meciuri într-un singur tur. Sunt trei jucători care anul trecut au evoluat la Gloria Buzău. Sunt fotbalişti care, de la meci la meci, au randament tot mai bun. Asta este bine, deoarece primesc încredere. Şi nu este uşor, deoarece am întâlnit CFR, o echipă deja cu experienţă, cu un lot valoros, ei oricând pot să facă două formaţii. Mă bucură că avem o echipă cu caracter, care dă totul în teren.”, a declarat Sabău pe site-ul oficial al FC Timişoara.
De cealaltă parte, antrenorul CFR, Antonio Coceicao a declarat: „Sunt două puncte pierdute, am fi meritat alt rezultat, am avut ocazii, dar Timişoara a avut o apărare foarte bună. Am rămas în 10 oameni, iar acest lucru s-a simţit. Am vrut să ne revanşăm astăzi pentru jocul prost din cupele europene, cred că am reuşit un joc bun măcar în repriza secundă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!