„Soluţiile pentru vârful împins ar fi numai Parks şi Mansour. Am încercat şi cu Magera şi nu a mers… Goga nu pare a fi un vârf autentic, el se simte bine în spatele unui atacant de careu. Gigel Bucur era acel atacant, avea viteză şi rareori rata în situaţie de singur cu portarul. Deocamdată noi căutăm o soluţie, Gigel a plecat”, a declarat, vineri, Sabău. El a recunoscut că ceva probleme sunt şi în linia de mijloc, unde pe benzi se caută soluţiile cele mai bune.
Referitor la Cosmin Contra, părerile jucătorului şi ale antrenorului sunt diferite în ceea ce priveşte capacitatea de joc. Sabău preferă să-l menajeze pe Cosmin: „El s-a accidentat în pregătire şi nu vrem să riscăm. Dacă accidentarea recidivează, va pierde întregul retur”. De cealaltă parte, cel vizat de grija excesivă a tehnicianului crede că este în totalitate pregătit. „Aceasta este părerea antrenorului, eu cred că sunt pregătit. Nu am mai simţit dureri, am jucat deja două meciuri. Eu cred că pot juca din primul minut. Dacă pot să fiu în teren 90 de minute? Pai eu sunt un jucător bătrân deja!”, a declarat destul de distrat internaţionalul Cosmin Contra.
El a mai spus că terenurile grele nu pot fi considerate un motiv pentru lipsa unui joc de calitate. „Şi Germania şi Franţa au terenuri grele. Şi de asta joacă foarte bine în campionat. Într-adevăr, suntem cu 100 de ani mai slab dezvoltaţi decât fotbalul din vest. O soluţie ar fi să facem un stadion care să fie încălzit, să-l putem folosi tot anul”, a mai declarat Contra.
Citiți principiile noastre de moderare aici!