E rău, putea fi și mai rău, vedem ce va mai fi. Acestea sunt concluziile trase de administratorul special al ACS Poli Timișoara, Radu Birlică. El anunță că echipa supraviețuiește pentru că a intrat în insolvență și le cere iertare foștilor jucători care nu au mai primit sumele datorate.
„Continuă activitatea, deși au fost o serie de evenimente nu foarte bune, care au afectat și foștii jucători și angajați. Am pierdut banii din drepturile TV, care reprezentau cea mai mare parte a bugetului. Am luat decizia insolvenței, iar aceasta a afectat angajații și foștii sportivi. Îmi pare rău, ei și-au făcut datoria față de club și nu meritau asta, ne pare rău, dar era singura soluție pentru a nu se desființa. FRF nu sprijină cluburile după retrogradare, sper că se vor apleca și asupra situației celor retrogradați. Am luat lucrurile așa cum au fost, tranziția a fost foarte grea, cel mai greu a fost în lunile iulie – august. Le-am explicat jucătorilor și angajaților ce înseamnă această insolvență și am reușit să stabilizăm situația financiară”, spune Radu Birlică, fostul președinte al clubului, actualul administrator special.
Desigur, nici partea sportivă nu are cum să satisfacă clubul, respectiv conducerea acestuia. Unul dintre rezultatele situației actuale este renunțarea la colaborarea cu antrenorul Călin Cojocaru, la doar câteva luni de când acesta venise la echipă și realizase ceea ce nu făcuseră alți înaintea lui: a obținut victoria pe teren!
”Pe partea sportivă nu suntem mulțumiți, e ultimul loc, ne-o asumăm toți. Ne-am preocupat de obținerea unei liniști financiare, de menținerea clubului cu datoriile la zi. Mai sunt și salarii de Liga1 la unii jucători… Am optat pentru tinerii crescuți de club, iar aceasta a apăsat prea mult asupra lor, trecerea brusc pe Liga 2. Asta a dus și la plecarea lui Ganea. A fost greu să aducem un antrenor ce avea CV bogat, nimeni nu a acceptat știind despre insolvență și de situația de la echipă. Nici cu Nanu nu s-a schimbat nimic. Am încercat cu fotbaliști liberi de contract, mai ales cu străini. Unii au confirmat, unii nu, eram nevoiți să o facem pentru că aveam doar 14 tineri. Chiar dacă am stabilizat financiar, nu a dus la îmbunătățirea jocului, situația sportivă e dezastruoasă, suntem <disperați pe puncte>, vorbim de ultimul loc. Ca și perspective, ne propunem salvarea de la retrogradare, va fi greu cu atâtea puncte. Nu ne vom da bătuți cât sunt puncte în joc. Ne dorim cooptarea jucătorilor cu experiență, să avem un ax central bazat pe experiență. A venit Dănuț Bilia, un fotbalist cu mare experiență, mai vrem 5 – 6 jucători. Pe banca tehnică, mandatul lui Cojocaru s-a încheiat, nu a făcut cele 9 puncte prevăzute în contract. Nanu va deveni membru al echipei administrative, urmând a aduce un principal și un secund care să aducă salvarea. În maxim 10 zile vom anunță numirea noului antrenor”, a mai anunțat Birlică.
În ceea ce privește echipa, jucătorii mai au de susținut un singur antrenament, după care vine vacanța.
„Azi (n.r. joi), va fi o ședință de pregătire, ultima din acest an. Reunirea va avea loc pe 15 ianuarie, la Timișoara, după care urmează un cantonament în Antalya. Vreau să menționez că acesta este plătit deja, de către un sponsor adus din Olanda de către Nanu. Mai rar se întâmplă ca cineva venit din afară să aducă și bani! Urmează în Antalya câteva jocuri, cred că vor fi patru jocuri”, menționează șeful actual al clubului insolvent.
Radu Birlică anunță că nu există nici în prezent susținere de la autorități, sunt aceleași contracte de sponsorizare care acoperă bugetul lună de lună. Până în noiembrie 2019 se dorește definitivarea planului de reorganizare. În acest moment creditorul principal este primăria.
Odată cu plecarea principalului s-a făcut „curat” și între jucători, plecând toți străinii. Din păcate, mai sunt de pe vremea Ligii 1 salarii mari la unii fotbaliști, spre 5000 de euro, care apasă destul de greu pe bugetul echipei. Ca să vă dați seama de nivelul Ligii 2, Birlică a menționat că din televizare clubul va primi un total de … 20.000 de euro.
Ca o veste bună, se fac și se vor face îmbunătățiri la baza de la „Electrica”: s-a lucrat la vestiare, se va repara tribuna acoperită, se va face o cantină pentru sportivi și se va îmbunătăți gazonul de joc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!