FC Politehnica Timişoara şi Cramele Recaş le-au pregătit o surpriză suporterilor alb-violeţi. Cei care cumpără minimum două bilete de intrare pentru meciul Poli Timişoara – FCM Târgu Mureş, programat sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 17, în etapa 28-a a Ligii I, vor primi câte o sticlă de vin!
Începând de joi, 21 aprilie, biletele pentru partida amintită vor fi puse în vânzare la preţurile de 8 lei la peluza nord, 10 lei la peluza sud, 15 lei la tribunele I şi II, 25 de lei la tribuna 0 şi 180 de lei la lojă. Tichetele pot fi achiziţionate de la casieriile Stadionului Dan Păltinişanu, de la magazinul Lotto din incinta Iulius Mall, de la chioşcul situat lângă scările rulante de la mall sau de la punctele situate în centrul oraşului şi lângă magazinul Bega.
Cei care doresc să achiziţioneze tichete însoţite de cadou de la casieriile stadionului sunt rugaţi să se prezinte la locurile respective până sâmbătă, 23 aprilie, la ora 12. Intrarea pe stadion cu băuturi alcoolice este strict interzisă, aşa că fanii Poli trebuie să cumpere bilete din timp!
Împreună cu acelaşi producător de vinuri, FC Politehnica Timişoara va lansa joi un nou sortiment de vin, special pentru cei mai înflăcăraţi suporteri. Produsul se va numi „Sânge Violet”.
M. Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!