Printr-un anunţ sec, cei de la club spun adio vechii conduceri şi anunţă sosirea lui Dan Alexa şi a lui Ioan Timofte.
„ACS Poli Timișoara le mulțumește, pe această cale, domnilor Florențiu Staicu (n.r. preşedintele clubului), Călin Rosenblum (n.r. director sportiv) și Aurel Șunda (n.r. antrenor principal), pentru munca și efortul depuse, respectiv devotamentul demonstrat în posturile pe care le-au ocupat în cadrul clubului nostru. Pe de altă parte, le urăm bun venit lui Dan Alexa și Ioan Timofte în familia ACS Poli!”.
Dacă în ceea ce îi priveşte pe Şunda şi Rosenblum se ştia că sunt pe făraş, ei fiind anunţaţi ca demişi, surprinzătoare este decizia lui Staicu. El se pare că a renunţat singur şi şi-a dat demisia din funcţie.
Rămâne ca cei doi noi sosiţi să dovedească faptul că sunt capabili să îşi facă treaba şi să atingă obiectivul propus: evitarea retrogradării. Vom vedea dacă aceasta va şi avea loc. Cel puţin Alexa este cunoscut ca un om puternic, care reuşeşte să catalizeze forţele unei echipe, dar fără experienţă antrenorială, iar Timofte are experienţa muncii fotbalistice în stil occidental şi cea în calitate de impresar.
Dacă despre Dan Alexa se ştie că va fi noul antrenor, lui Ioan Timofte i se mai caută, încă, un post în schema clubului. S-a discutat deja despre cel de director sportiv, ocupat până în prezent de Rosenblum. Odată cu plecare lui Staicu, lui Timofte i s-ar putea oferi chiar şi postul de preşedinte.
Dan Alexa este (fost) fotbalist internaţional român. În carieră a jucat la FC Politehnica Timișoara, Rapid București, FC Universitatea Craiova și Dinamo București. Ultima dată a jucat la Anorthosis Famagusta, în Cipru. A fost și un jucător important al echipei naționale de fotbal a României.
Ioan Timofte, de asemenea internaţional român, a jucat la Anina, Reşiţa, FC Politehnica, FC Porto, Boavista Porto.
Articole pe aceeași temă:
ACS Poli Timisoara are neoficial un nou antrenor
Citiți principiile noastre de moderare aici!